Fragment de carte

Era o zi frumoasa de primavara. Desi era doar inceputul lui martie, afara era caldut si placut. Mergea spre birou cu pasi sacadati si cu paltonul deschis. Razele soarele se reflectau in parul negru lasat liber pe spate. Ochelarii de soare abia achizitionati o faceau sa arata ca o frantuzoaica aflata pe podiumul de defilare. Se gandea la cafeaua pe care cu siguanta o va gasi pe birou. Serghei, colegul ei, ii pregatea mereu cafeaua. Pentru un barbat chiar se pricepea sa faca o cafea buna. Serghei era nou in firma si era  o reala mana de ajutor de fiecare data. Desi era un avocat la inceput de cariera, era mereu pus la punct cu toate noutatile si schimbarile si nu se dadea in laturi de la nicio munca. Mai ales de la cele plicticoase pe care de regula avocatii cu experienta le tot amana. 

  • Ai o zi importanta? o intreba Serghei de cum intra pe usa. 
  • De ce ma intrebi asta? replica Emma
  • Pentru ca esti imbracata in rosu.
  • Asa si? intreba Emma si mai nedumerita?
  • Am observat ca de fiecare data cand ai o intalnire importanta, te imbraci in rosu, adauga Serghei
  • Serios? il intreba Emma incercand sa se gandeasca daca chiar facea asta. Destul de repede realiza ca asa era. Se pare ca rosu era culoarea pe care ea o alegea de fiecare data cand avea o intalnire importanta, de serviciu sau privata. “Interesant, eu nu am realizat ca fac asta, dar Serghei a observat. Barbatul asta nu conteneste sa ma uimeasca. Nu doar ca este un prieten bun dar este si un observator bun. Cati dintre fostii mei iubiti au observat asta? Probabil nici unul. Sau el? Patrick oare stie asta? El o fi observat? Si daca da, oricum nu mi-a spus-o niciodata ” 

Intra in biroul ei din micul cabinetul de avocatura si nu mica ii fu mirarea cand observa pe masa un buchet de cale albe. “Nu, nu poate fi adevărat, ii trimisese deja flori? O doamne, era prea frumos sa fie adevărat.
Lua repede buchetul de cale sperând sa gaseasca un indiciu care sa ii arate ca florile sunt de la el. Gasi atasat un biletel, il lua si citi ” pentru mine esti lumea întreaga“… Atat! Era nesemnat.

Sigur sunt de la el. Știa ca lui ii plac jocurile. Si mai știa ca el stie care sunt florile ei preferate. Calele albe. 

In culmea fericirii scoase mobilul, facu repede o poza si o trimise pe whatsup Irinei, apoi o suna:

  • Buna dimineata, Irina! Ce faci? Spune-mi ca ai vazut florile… 
  • Neata, sunt bine dar nu atat de bine ca tine. Ce flori frumoase ai primit..
  • Iti plac? Sunt superbe, nu-i asa? intreba Emma pocnind de exuberanta. 
  • Da, da, sunt superbe. Vreun client multumit? intreba Irina inca buimaca pentru ca abia se trezise.
  • Nicidecum! Sunt de la el.
  • De la el? Care el? Ahhh, crezi ca sunt de la Patrick? Chiar crezi tu asta? Ohhh nu, nu pot sa cred…spuse Irina 
  • Nici eu, nu-i asa ca e minunat? Nu mai pot de fericire!!!! Irina, sunt fericita!!! Imi vine sa ies si sa ma alerg pe strazi. 
  • Nu, nu m-ai inteles Emma, eu spuneam ca nu pot sa cred ca o iei de la capat, ca iar o sa crezi in cai verzi pe pereti, in semne, in mesaje si jocuri. Asta incerc sa iti zic. Aseara n-am avut timp prea mult dar sincer cred ca ar trebui sa stam de vorba sau sa mergi la Petra si sa ii spui ca iar a inceput toata nebunia.
  • Ce nebunie, Irina? Asta e dragoste!
  • Serios, Emma? Dragostea te face sa suferi atat? Tu inca crezi asta?
  • Nu, Irina nu mai cred deloc asta. Dar eu sunt fericita acum, nu sufar. 
  • Acum da, dar cum vei fi in cateva luni cand povestea asta se va sfarsi din nou la fel ca data trecuta? O intreba Irina vizibil preocupata.
  • Si cine a zis ca se va sfarsi la fel? Te grabesti! Nici macar nu a inceput nimic. Mi-a trimis doar niste flori. Asta poate ca nu inseamna nimic. Nu?
  • Da! Ai dreptate, Emma! Poate ca nu inseamna nimic. M-am cam ambalat dar nu vreau sa treci din nou prin ce ai trecut data trecuta. Si florile sunt chiar de la el? V-ati intalnit din nou sa inteleg, tot intamplator? o intreba Irina ironica…
  • Ahhh nu. Le am gasit pe birou cu un biletel pe care scria “pentru mine esti lumea intreaga” Cat de romantic, nu-i asa?
  • Doar atat? intreba Irina. Adica este un biletel nesemnat?
  • Da, dar nu trebuie sa fie semnat ca sa stiu ca este el. 
  • O doamne, Emma, nu cred ca tu chiar crezi ca sunt de la el. Poate sunt de la un admirator secret. Te-ai gadit la asta?
  • Evident ca nu, doamne Irina, doar nu mai avem 15 ani ca sa credem in admiratori secreti. 
  • Ohh nu, acum avem 30. Credem in biletele anonime, spuse Irina notabil sarcastica. 
  • Nu e nevoie sa fii ironica. Poate ca n-am fost destul de clara. Simt ca florile sunt de la el. Doar stii cat de mult ii plac jocurile.
  • Ohh da, stiu. N-am uitat. Tocmai asta ma si ingrijoreaza. Faptul ca lui ii plac jocurile si tu esti pe cale sa intri din nou intr-un alt joc.
  • Mda, vad ca nu esti intr-o dispozitie buna. Mai bine vorbim alta data. Voi avea o zi plina azi si nu vreau sa imi stric buna dispozitie inca de pe acum. Ne auzim mai tarziu.
  • Ok, Emma, ne auzim mai tarziu. 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.