Ce mi-ar lipsi de aici daca m-as intorce acasa

Am intrat in al șaptelea an de cand sunt aici. Mi se pare incredibil. La inceput imi spuneam mereu ca nu vom sta mult, ca va fi ceva temporar. Intre timp mi-am schimbat radical părerea. Acum ne-am întoarce definitiv acasa numai daca am fi obligați sa o facem. Si daca s-ar întâmpla vreodată asta mi-ar lipsi enorm viața de aici.
Nu doar pentru că oamenii astia chiar pun preț pe diplomele unui om si il răsplătesc cu salariul si respectul cuvenit. Dar si pentru respectul pe care il au in general pentru oameni. Aici orice problema ai avea, legată de acte, este imposibil sa nu o rezolvi nu doar in aceeasi zi ci si in cateva ore sau pana intr-o ora uneori. Ți se explica de fiecare data cat mai in detaliu ce ai de facut cu calm, cu amabilitate. Nu se enervează nimeni ca nu ai înțeles. Ca expatriat se întâmpla adesea sa nu știi încotro să o apuci, să nu înțelegi ce ai de facut cand schimbi o locuința, cand ti se naste un copil. Găsești răspunsuri clare si calme la oamenii care lucrează in instituțiile statului. Nu esti trimis in alta clădire sa faci o copie sau sa achiți o taxa. totul se intampla in acelasi loc.

Acasa, intr-unul din concediile noastre, a fost o adevarata aventura sa plătim un rest de impozit. Dupa ce ne-am plimbat mai bine de jumătate de ora pe scările unei instituții si eram trimiși de la un birou la altul, întrebându-ne daca suntem actori fara sa stim intr-un film prost, am găsit in final persoana cu care trebuia sa vorbim. Numai ca nu era la birou. Era colegul ei. Mânca niște rosii cu brânza, acolo pe birou printre acte. Stiu, unde era sa manance bietul om? Nu stiu, ma gandesc ca totusi nu este ok sa-ti curga zeama de rosii peste niste acte. Zic si eu. Poate sunt exagerata acum.
Evident l-am deranjat. Ne-a spus sa venim a doua zi.

Inca ma minunez de norocul (inca il numesc noroc, nu buna creștere) pe care il avem sa ne găsim de fiecare data lucrurile pierdute sau uitate. Fie ca le-am pierdut pe strada, in magazine, in toalete sau in outleturi. Ultima data Mara a pierdut un plus pe strada pe care l-am găsit fix in același loc a doua zi. Era pe pervazul ferestrei unei case. Cineva l-a găsit si l-a pus acolo, nu l-a lăsat pe jos.
Acasa mi-am uitat ochelarii de soare pe caloriferul din toaleta facultății. Dupa mine a intrat femeia de serviciu. Cand a iesit ea si am intrat din nou sa-mi iau ochelarii, aceștia nu mai erau acolo. Cand am intrebat-o mi-a spus ca n-a găsit nimic.  Si parca o si aud cum a gândit “ daca esti căscată, sa fii sănătoasa”. Am mai citit si auzit povesti ca s-au mai schimbat lucrurile si acasa. Sper sa fie asa. Sper ca generațiile ce vin sa stie ca daca găsești ceva ce nu e al tau, normal ar fi sa il lași acolo si nu sa gândești “ ce-am găsit al meu sa fie” cum făceam cand eram mici si ne jucam.
Inca mi-e dor de cardiganul meu lila pe care l-am pierdut in parcul universității si nu l-am mai găsit 10 minute mai tarziu. Da, unii ar zice ca-s căscată si asta ma costă. Eu insist sa cred ca sunt om si ca nu e normal sa luam ce nu ne aparține. Si cred ca asta ar trebui sa învățam de acasa de la părinții noștri.

Cand am inceput sa conduc aici, dupa vreo doi ani, eram îngrozită ca urmează sa fiu claxonata, fleșuită si trimisa la cratiță cum mi se întâmplase nu o data acasa. Am fost șocată sa aflu ca nu. O singura data mi s-a întâmplat, am si povestit aici despre asta dar sunt sigura ca șoferul nu era neamț. Sunt sigura ca si ei se enervează in trafic, sunt sigura ca si ei bombăne la volan dar n-am vazut niciodată pe nimeni jumătate iesit pe geam, scuipând sau înjurând. Si stiu ca civilizatia din trafic nu li se trage de la cat de deosebiți sunt ei ci de la cat de usturătoare sunt amenzile. La fel e si cu parcatul aiurea. Imediat esti amendat indiferent de motivul pe care il invoci. Da, stiu, e absurd. Nu-i asa? Noua ni se pare cel putin absurd. Ce viata mai este asta daca nu ne ajuta șmecheria?
La fel e si cu vorbitul la telefon cand esti la volan. Rar am vazut oameni care fac asta. Si niciodata n-am vazut copii care zburda liberi prin masina in timp ce ea se afla in mers. Niciodata!

M-am gândit adesea ca daca ar trebui sa ne întoarcem acasa fiicele noastre ar fi victime sigure. Pentru ca ele sunt crescute atat de naiv si sunt învățate sa fie atat de corecte încât ar fi luate foarte repede de fraiere. Noi nu le-am învățat sa se descurce dând din coate ci le spunem in fiecare zi ca daca vor avea carte vor avea tot ce-si doresc.
La fel m-au învățat si pe mine părinții mei. Cand am crescut n-am știut ce cred. Deși aveam carte destula vedeam cum alții, fara pic de carte, au tot ce-si doresc. Vedeam cum mi se sufla de sub nas dreptul meu doar pentru ca eu nu cunoașteam “pe cineva”.

Mi-ar mai lipsi outleturile. TkMaxx, perioadele lor de reduceri adevarate. E drept, acasa gasesc mereu haine mai frumoase. Mi-ar lipsi si felu in care se face la ei comertul online, atat de simplu, rapid si curat. In vara trecuta a fost o poveste sa returnam niste dvduri cumparate de la emag. Ne-am plimbat de ne venea sa ne lipsim. intr-un final am rezolvat, am gasit oameni amabili, dar ne-a costat aproape o zi.

Sunt si lucruri care imi lipsesc de acasa. Familia ramasa acolo. Mancarea adevarata. Micii. Dulciurile senzationale. Amandinele. Limba mea dulce si frumoasa. Prietenii. Bucurestiul meu frumos. Terasele pline de oameni galagiosi. Viteza Internetului. Prețurile si ofertele de la telefonia mobila.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.