Ce nu stiam la 20 de ani

Anul acesta e unul rotund pentru mine. Voi schimba prefixul. Voi intra in grupa de varsta cu 4 in față. Treaba asta îmi dă fiori. Nu vreau!! Pot să fac ceva ca să opresc această nedreptate? Încă mă simt un copil. Un copil cu copii și responsabilități. Dar tot un copil. Am senzația că undeva la numărat  s-a greșit ceva. Când aveam 20 de ani credeam despre cei de 40 că sunt deja bătrâni. Destul de bătrâni chiar. Acum nu mai cred asta. Dimpotrivă! La 40 ești încă foarte tânăr. Tânăr dar cu ceva experiență. Știi deja niște lucruri pe care deși e posibil să le fii citit pe când aveai 20 de ani, nu le-ai înțeles decât mulți ani mai târziu.

La 20 de ani când o întrebam pe mama dacă vom face ceva în cutare dată și ea îmi răspundea cu “să vedem dacă vom trăi până atunci” mi se părea o mare prostie. Atunci credeam că suntem nemuritori. Nici nu mă gândeam la asta. Era ceva neimportant. Aveam impresia că timpul, deși se scurge, e atât de mult încât nu se va termina niciodată. Credeam că voi avea timp să fac tot ce-mi doresc. Că oamenii dragi îmi vor fi mereu alături. Că vom avea timp destul să facem ce a rămas nefăcut.

20 de ani mai tarziu mama nu mai este. Acum știu că avea dreptate. Nici noi nu suntem nemuritori, nici timp pentru de toate nu este. Adică timp ar fi dar numai dacă nu îl irosim.

La 20 de ani irosim timpul în loc să îl folosim pentru a investi în noi, pentru a studia cât mai mult, pentru a citi. Găsim mereu altceva “mai bun de făcut”.
20 de ani mai târziu, cu familie și copii, citesc mult mai puțin decât mi-aș dori  și realizez ce mult timp aveam atunci desi nu stiam asta.

Mi-ar fi plăcut să fi stiut mai mult despre cum să-mi îngrijesc tenul. As fi vrut să știut că o crema hidratanta potrivită tenului meu este foarte importantă. Că îngrijirea contează mult mai mult decât fardurile. 20 de ani mai tarziu sunt dispusă sa plătesc pentru o crema buna prețul corect chiar daca asta inseama sa dau pe ea mai mult decât as da vreodată pe o paleta de farduri sau pe un fond de ten. Nu spun ca am învățat ca doar cremele scumpe sunt bune. Spun ca la 40 de ani realizezi cat de important este sa fi avut grija de tenul tau. La 20 de ani ma interesa mai mult exteriorul, ma interesa cum pot sa acopar acneea.

As fi vrut sa-mi spuna cineva ca dupa 25 de ani este deja in regula si potrivit sa folosești o crema antirid sau imediat cum am observat linii fine pe chipul meu. Si cel mai mult mi-as fi dorit sa stiu cat rau poate face soarele tenului meu. Prima crema hidratanta cu Spf am folosit-o la 37 de ani. Extrem de tarziu. Deja aveam pete de la soare. Dacă as fi știut asta la 20 de ani, tenul meu ar fi fost mult mai curat si mai luminos. Slava domnului că gena mă ajută inca cu ridurile.
Când ai 20 de ani nu iti poți închipui ca fața ta va arata vreodată altfel. Rațional știi asta dar nu conștientizezi ce înseamnă de fapt și nici nu ai timp să te gândești la așa ceva.

La 20 de ani nu știam că 80% dintre semnele îmbătrânii se datorează soarele. Altfel nu m-aș fi mai expus la soare unsă toată cu ulei de măsline fara picătura de Spf convinsă fiind ca nu are ce să mi se întâmple rău. Dimpotrivă, voi avea cel mai cool bronz din gașcă.

Mi-ar fi placut ca la 20 de ani să folosesc timpul mai mult pentru mine și cei pentru dragi ai mei și mai puțin pentru alții sau pentru prietenii ce s-au dovedit sezonieri. Mi-ar fi plăcut să știu că peste 20 de ani nu v-a mai conta ce notă am avut la teze sau la bacalaureat. Nu va mai conta nici ce părere are colega mea de bancă despre noul meu iubit. Nu va mai conta nici prima decepție ce părea că va durea până la capătul vieții. Toate astea vor fi demult uitării date, nu vor mai însemna nimic. Viața le va acoperi cu alte și alte lucruri, din ce in ce mai importante.

Mi-ar fi placut sa nu pierd timp atat de valoros in relatii care mi-au facut mai mult rau. Mi-ar fi placut sa aleg sa fiu mai bine singura decat oricum insotita. Mi-ar fi placut sa stiu ca atunci cand o relatie nu merge pentru ca nu este cea potrivita pentru mine, sa-i dau drumul, sa o las si sa-mi vad de viata. As fi vrut sa stiu ca nu trebuie sa pierd timpul facand tot posibilul sa o fac sa mearga. Mai bine as fi cheltuit timp cunoscandu-ma mai bine si intelegand mai repede ca nu trebuie sa ma schimb pentru nimeni.
Acum stiu ca iubirea neconditionata exista doar intre parinte si copil si e normal sa fiu asa. Atunci cand iti iubesti partenerul indiferent de cat de mult rau iti face sau indiferent de felul in care te trateaza, si tu crezi ca asa arata iubirea adevarata, atunci te inseli. Aceea nu este iubire. Aceea este dependenta. Este o relatie bolnava iar tu trebuie sa te vindeci de ea, nu sa mergi mai departe.

La 20 de ani nu stiam ca nu ma ajuta la nimic sa ma ingrijorez atat pentru toate nimicurile care mi se pareau la vremea accea cruciale. Lucrurile care ne dau batai de cap isi gasesc intotdeauna o rezolvare chiar daca aleg sa dorm noaptea si nu sa ma perpelesc incercand sa gasesc o solutie. La 20 de ani simteam ca s-a sfarsit lumea daca inaintea unei petreceri mi-a aparut un cos pe nas sau m-am trezit cu un herpes. Acum stiu ca sunt tot eu, la fel de minunata, chiar si cu un cos pe nas.

Mi-ar fi placut sa invat sa-mi asum risuri. Inca nu am invatat. Inca cantaresc foarte mult si de cele mai multe ori rationalul invinge. Cine stie? Poate pana la 50 am sa invat si asta.

La 40 stiu ca nu exista numai alb si negru, ca exista mai multe nuante de gri. Mai stiu ca nu exista adevar suprem si ca fiecare detine partea lui de adevar si are dreptate. Acum stiu ca suntem rezultatul experientelor traite si poate de aceea suntem atat de greu de inteles pentru ceilalti. Stiu ca fiecare are un motiv valid, uneori doar lui,  pentru alegrile pe care le face, chiar daca mie mi se par gresite. Stiu ca nimic nu este intamplator pe lume si ca oamenii pe care ii intalnim vin in viata noastra cu un motiv.
La 40 stiu ca daca inca ai vise neimplinite ar fi cazul sa pui osul la treaba pentru ca nu stii cat timp ti-a mai ramas. Dar si pentru ca toate aceste vise nu-ti dau pace. Nu le poti pune deoparte intr-o cutiuta pentru mai tarziu. Si chiar daca ai s-o faci ele nu vor sta linistite acolo ci se vor activa mereu si mereu.

Daca la 20 de ani doar banuiam ca fiecare om este potrivit pentru o profesie anume, la 40 sunt sigura de asta. Cred ca poti excelasa intr-o profesie numai daca ai chemare pentru ea. Si mai cred ca acesta este secretul pe care il au acei oameni care nu se duc la serviciu ca la ghilotina. De aceea cred ca atunci cand iti alegi profesia e bine sa iti asculti inima indiferent de ce iti spune familia sau fluturasul de salariu. Pentru ca numai atunci cand faci ceea ce iti place poti munci fericit si te poti bucura de satisfactii.

La 20 de ani auzeam foarte des ca sanatatea este extrem de importanta. Eram de acord dar mi se parea un cliseu. Acum stiu ca asa este. Stiu ca fara sanatate nu poti avea nimic, nu te poti bucura de nimic, nu poti realiza nimic.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.