Mă numesc Loredana și sunt obsedată de ordine și curățenie. Simt o neliniște cumplită atunci când sunt intr-un spațiu aglomerat de lucruri care nu sunt puse în ordine, așezate, aranjate. Cu doi copii mici vă puteți imagina cam cât de neliniștită sunt în timpul unei zile. Sunt mereu în urma lor să așez jucăriile uitate sau care nu mai prezintă interes. Atunci când fac ordine la jucării, în absența copiilor evident, le așez ca și când aș simula un joc. Totul rămâne așezat ca pentru poză în urma mea. Dar numai până iau din nou fetele camera cu asalt, spre groaza mea.
Am citit cândva că mai târziu, când vor crește, copiii nu își vor aminti cât de curate erau podelele și câtă ordine era în casă, dar își vor aminti cum se jucau cu mama lor. Probabil fetele mele își vor aminti de obsesia mea și fie vor dori sa fie la fel, fie dimpotrivă. Comic este că mama era la fel, obsedată de curățenie și copil fiind mă enerva atât de tare încât am jurat că eu nu voi fi așa. Iată că totuși ce iese din pisică tot după șoareci aleargă.
Multă vreme nu am realizat că mă confrunt cu o obsesie. Probabil că înaintarea în vârstă mi-a accentuat pornirile. Nu știu dacă au observat și cei din jur, dar Omul meu sigur nu e străin de obsesia mea pentru că este disperat de felul in care așez în căruț produselele la cumparaturi. La fel le asez și pe bandă pentru a ușura scanarea lor de către angajatul de la casă. Înapoi în căruț le așez din nou pe căprării. Și în mașină la fel. Desigur și în frigider, dar bănuiesc că acolo toată lumea le asează la fel. Sau nu?
Cărțile în biblioteca stau în ordinea mărimii și a grosimii. Hainele în dulapuri le așez des pentru că mă ia neliniștea când le văd neașezate. Evident că nu-mi iese mereu din lipsă de timp.
Găsesc totul și în dezordine numai că nu le suport. Iată un exemplu de gândire irațională.
Când sunt nervoasă mă linisteste să fac ordine iar când îmi propun să fac ceva care să mă relaxeze, cum ar fi cititul sau tricotatul, nu pot până nu este ordine în jurul meu. Altfel privirea îmi este permanent distrasă în direcția cu pricina.
Îmi amintesc că o dată am mers la o bună prietenă. Eram atât de nervoasă, nu mai știu de ce, și am rugat-o să mă lase să îi spăl aragazul. Probabil acela a fost momentul când ar fi trebuit să realizez că rotițele nu se învârt cum trebuie. Dar eram încă prea tânără să realizez. Și prea nervoasă.
Când urmează să am o vizită o iau razna. Parcă intră cineva în mine. Toată casa trebuie pusă la punct. De sărbători la fel. Evident că intru în panică că nu reușesc întodeauna să fac tot ce imi propun, cu 2 copii după mine și fără bonă sau menajeră. Atunci începe panica și groaza.
După ce totul este în ordine mă liniștesc.
Când plecăm în concedii trebuie să las totul în ordine spre disperarea Omului pentru că după ce este teribil de greu să faci să încapă hainele a trei persoane de sex feminin în două trolere mari și unul mic, care de regulă e plin de plușuri și jucării, eu așez în urmă totul ca să rămână casa în ordine. De ce fac asta? Pentru că mereu mă gândesc că în cazul în care se întâmplă ceva în lipsa noastră și ușa trebuie deschisă nu aș vrea ca cineva să se întrebe dacă chiar s-a spart o țeavă sau a explodat și o butelie, deși nu avem așa cevs, și de aceea haosul din casă.
Eu cred că locul unde trăim ne reprezintă. Nu mobila scumpă sau perdelele de firmă, ci cât de curat și ordonat e acasă la noi. Sigur, admit că sunt persoane pe care nu le deranjează haosul, maldărele de haine, teancul de vase, jucăriile aruncate peste tot, însă eu aș fi în pragul sinuciderii dăcă ar trebui să trăiesc așa.
Și da, sunt și cam perfecționistă. E drept nici zodia nu mă ajută, ba dimpotrivă. Sunt fecioară.
Când merg undeva unde este dezordine îmi imaginez ce aș schimba acolo, cum aș aranja, Ba chiar îmi vine să fac curat și în case străine.
Unii psihologi ar zice că nu e ordine în viața mea și de aici aceste porniri. Am analizat această teorie. Dimpotrivă, eram mai liniștită când viața nu-mi era în regulă. Pur și simplu sufăr de mania ordinii. Probabil mă voi liniști peste 10 ani când fetele nu vor mai împraștia jucării peste tot. Și sigur atunci mă vor lovi altele, că ordine va fi.
În apărarea mea pot spune că au fost și dăți în care am urmat sfaturile celor din jur care mi-au zis să o las mai moale însă în două astfel de situații în care casa arăta ca după bombardament, din punctul meu de vedere, poate nu și al altora mai relaxați, am fost nevoită să poftesc în casă persoane străine. Probabil vă imaginați panica mea. Așa se face că încercarea mea de a o lăsa mai moale a fost sortită eșecului.
Obsesia voastră care este?