De multi ani au apărut grupurile de suport pentru mămici, grupuri unde câte o mamă intră și-și varsă oful în speranța că primește o vorbă bună, o alinare.
Nu am scris niciodată pe un astfel de grup deși cu greu m-am abținut. Am intrat adesea să citesc când am avut nevoie să fac o documentare pentru un material.
Nu știu dacă administratorii lor au timp să citească toate comentariile și să le reamintească mamelor care își dau cu părerea ce înseamnă și ce nu înseamnă suport.
Am citit de mai multe ori cum erau puse la zid mamele care îndrăzneau să vorbească deschis despre ceea ce simțeau și care aveau curaj să spună că mămicia nu este așa roz. Ba chiar erau jignite și trimise să-și facă un control psihiatric.
Evident că acest lucru mă face să mă întreb pentru a nu știu câta oară de ce noi femeile suntem atât de rele între noi. De ce bărbați reușesc să se încurajeze între ei și noi nu?
Cred că în unele cazuri, evident nu vreau să generalizez, aceste grupuri sunt locul unde unele mame spun despre celelalte ce cred despre sine. În comentariilor lor se vede neacceptarea de sine, ura, invidia vis a vis de curajul unora de a spune și de a-și asuma ceea ce gândesc. Cu siguranță aceste “ perfecte” obligate să trăiască printre muritori au simțit la rândul lor și părțile mai puțin roz ale mămiciei dar dacă ele au îndurat în tăcere și au trecut peste, asta le dă dreptul să le privească cu superioritate pe cele “slabe”, pe cele care aleg să spună adevărul.
Cercetătorii spun că suntem rele între noi pentru că rolul nostru primordial este acela de a asigura supraviețuirea speciei umane. Pentru asta atât noi cât și puii noștri trebuie să fim puternici, să ne ridicăm deasupra celorlalți, să le arătam că sunt slabe, să le destabilizăm psihic pentru a le scoate din competiție. Și facem asta fără să fim conștiente că suntem indirect agresive cu celelalte femei. Această agresiune infirectă urmărește să le facă pe femeile “slabe” triste și anxioase.
Din punctul meu de vedere mamele care au curajul să vorbească deschis despre ceea ce simt și să ceară ajutorul sunt nu doar curajoase dar și autentice.
Din păcate aceste grupuri nu sunt de suport așa cum se vor și se declară ci sunt grupuri care par să fi promis un premiu baban pentru cea mai grozavă mamă, cea mai perfectă (deși perfect nu are grad de comparație). Sunt grupuri unde de multe ori cele care sar cu sfaturi scot în evidență cât de implicate, dăruite și dedicate sunt ele fără să fi citit asta în cărți și cum își educă ele exemplar copiii. Sunt mame care nu țipă niciodată la copii, care nu se enervează, cărora nu le vine niciodată să plece în codru. Sunt și mame care citesc non stop și se informează, nu ratează nicio conferință de profil și asta pentru că lor le pasă de copil. Aceasta e categoria de mame premium.
De cealaltă parte este categoria mamelor care întreabă sau care vor doar să-și golească sufletul, să spună cuiva ce le apasă, în căutarea unei vorbe bune care să le dea speranță de mai bine sau care să le facă să nu simtă vinovație pentru ceea ce gândesc sau simt. Sunt mame considerate a nu citi destul, a nu găti destul, a nu se juca destul, a nu tolera destul, a nu se autocontrolata destul.
Sunt mame care caută alte mame de la care să audă “ stai liniștită, e normal ce simți, și eu simt asta uneori”. Mame care caută să se simtă normale.
În loc de asta, ce găsesc? Acuze, jigniri, neacceptare, excludere.
Mai trist este că am văzut și situații unde comentau inclusiv tătici acuzându-le că nu sunt mame bune pe acelea care se plângeau că alăptarea e dureroasă sau că nașterea a fost o experiență cumplită sau că suferă de depresie. Oh, depresia este un subiect atât de controversat pe aceste grupuri. Așa am aflat că depresia le afectează doar pe mamele care au prea mult timp, sunt prea puturoase, caută motive să le crescă alții copiii, bona sau bunicii. Am aflat că depresia este ultima fiță în rândul mamelor, o invenție inteligentă pentru mamele care vor să se sustragă din rolul de mamă.
Atat de adevarat!