Prima jumătate a anului trecut a fost marcată de expresia “mă doare”.
Pe Eva o dureau toate, ale ei, dar și cele din afara ei: pătuțul, mâncarea (în special ciorba), toaleta, dușul, hainele, mersul afară, grădinița.
Când nu-i convenea ceva, o luau durerile. Pentru cei din jur, care înțelegeau, era amuzant, pentru noi nu prea. Pentru că o durea și capul și burta și piciorul și mâna, iar noi nu știam dacă e pe bune sau face parte din protest.
Slavă domnului acea perioadă a apus. Parcă îi duceam dorul la ceva timp după.
Stați liniștiti, nu am apucat să ne plictisim prea mult.
Acum suntem în plin “e urăt/ă, arunc-o/l”
Când nu vrea să facă ceva, să îndeplinească o sarcină sau să respecte programul, îmi spune că somnul e urât, să-l arunc. Baia e urâtă “uite, uite cât e de urâta, e cu Spiderman. Arunc-o acum!”
Mâncarea e urâtă, exact cum vă așteptați. Grădinița e urâtă in unele zile. Să strângă jucăriile este urât. Să se îmbrace este urât, dar și să se dezbrace este la fel de urât. Să ieșim afară este urât, dar să ne întoarcem acasă este și mai urât.
Ați prins ideea, totul este urât și cu Spiderman.
Ce-i cu Spiderman în povestea asta? Nu mă întrebați, nu știu să zic. Nici măcar nu cred că ar putea recunoaște personajul, nu-l cunoaște, nu i-am povestit de el. Nu știu unde a auzit, cert este că-i urât.
Așteptăm cu interesez următoarea perioadă, după ce vom scăpa de tot ce este urât…