6 Comments

  1. Criss

    Ma regasesc in articolul de mai sus si ca si copil si ca si parinte a unui copil din zilele de azi. Felicitari pentru cum ai avut curajul sa spui lucruri pe care le-am simtim, le traim , le stim ,dar poate nu le constientizam sau nu vrem sa le recunoastem. In mine ai trezit niste emotii , sentimente si amintiri frumoase, deoarece parintii mei nu mai traiesc si eu poate am fost un copil care cateodata in diferite etape ale vietii i-am judecat (binenteles gresit) iar acum traiesc pe propia mea piele alaturi de copilul meu, ceea ce ei au trait la nivelul si mometul respectiv. As vrea sa-mi cer iertare ca i-am judecat ,ca a nu am ascultat cateodata , ca poate le-am vorbit cum nu trebuie, dar efectiv nu mai am la cine si este dureros. Le multumesc pentru cum m-au educat, cum au facut din mine in OM , astazi sunt din punct de vedere profesional si personal un om implinit. Vreau sa fiu si eu la randul meu un bun parinte si sa transmit copilului meu valorile ce mi le-au insuflat parintii mei. (binenteles ca frica tot apare cand devii parinte, te cuprinde indiferent cate carti de parenting sau dezvoltare personală ai citit.)

  2. Andrei

    Este perfect adevarat ceea ce scrie in articol. Tocmai de aceea, daca as avea puterea, as initia o lege prin care sa se dea examen pentru a deveni parinte, asa cum se da pentru permis de conducere. Pentru ca, din punctul meu de vedere, e o responsabilitate mult mai mare in a fi parinte decat aceea de a conduce o masina. Si asa cum, pentru permisul de conducere este necesara o reevaluare medicala o data la 10 ani, asa si pentru ocupatia de parinte (caci este o ocupatie cu adevarat, fara ghilimele), as propune o reevaluare CEL PUTIN psihologica o data la 2-3 ani. Iar daca acea reevaluare nu este trecuta, as propune ca acel copil sa fie institutionalizat pana cand parintele reuseste sa promoveze acea (re)evaluare…

  3. marilena cinzeaca

    ma regasesc in acel articol si eu am gresit fata de parintii mei si nu mai am de la cine sa imi cer iertare fiind de mult morti acum am copil care este si ea pt ca e fata casatorita de 1 an dar aceeasi frica ma insoteste ,este bine pe unde umbla ii este bine in casnicie ii este bine la servici ii ducla fel grija ca atunci cind era mica .Ca atunci cind imi era frica sa nu se loveasca sa nu pateasca ceva pina la scoala ,liceu ,chiar si facultate .Aceeasi grija o voi avea pt ea si acum si ginerelui meu sa le fie bine sa fie fericiti ,cit ma va tine Dumnezeu pe pamint

  4. Baltag Lică

    Sunt întru totul de acord cu articolul. Iar a-ți judeca părinții, oricâte nu te-au învățat, sau oricâte nu ți-au dăruit, înseamnă a-L judeca chiar pe Dumnezeu, căci El este de fapt Cel Care ne crește, prin părinții noștri. Atât au putut părinții, urmează ca noi să dovedim că putem mai mult. Însă, întâi să ne formăm pe noi, apoi să purcedem la a fi „profesori” propriilor noștri copii. Nu putem învăța pe alții, în speță pe copiii noștri, dacă ceea ce vrem să transmitem, nu am experimentat pe noi înșine. Trebuie să fim, sau să devenim modele de omenie pentru copiii noștri. Iar în cazul cadrelor didactice, pentru toți copiii din comunitatea unde lucrăm. Deci, în concluzie, să devenim noi mai întâi ceea ce vrem ca pruncii noștri să devină, oameni demni, oameni pe care „vântul și ploile” care vor veni, să nu-i clintească. Așa cred că trebuie să fim noi cei ce acum suntem părinți. Dar, căci există și acest dar, nu întotdeauna poți reuși atunci când vrei aceste lucruri. Ca să nu strici mai mult decât ai construi, adică pentru a nu intra în conflict cu celălalt părinte care nu vede, poate, la fel lucrurile, lași să „curgă” vremea, fără conflicte familiale, urmând ca pruncii să vadă în timp conduita ta, și, mai devreme sau mai târziu, te va „copia”. Efortul tău privind ducerea unui trai decent, nu va rămâne nerăsplătit. Copiii vor face deosebirea între ce este bun și ce este rău, și în final te vor urma. Jertfa părinților, căci a trăi decent, este o jertfă, se va răsfrânge asupra copiilor. Vă rog să vedeți, așa, în istorie, cum s-au format copiii unor oameni drepți, a preoților cinstiți, a multor oameni de bine, și să concluzionați. Dacă părinții unora dintre noi, n-au intrat poate în acele câteva categorii enunțate, putem fi noi oameni drepți, demni, astfel ca odraslele noastre să beneficieze de răsplata pentru efortul nostru de a fi Oameni cu adevărat. Iar a fi Om cu adevărat, aceasta se obține cu mari sacrificii. Am scris om cu majusculă deoarece, un astfel de om devine, sau se transformă în Om. La fel ca Hristos.

  5. Florentina

    Sunt fericita draga mea, ca ne-am cunoscut si acel putin timp petrecut impreuna ,pentru mine este foarte pretios.Oameni ca tine sunt o binecuvantare.Sunt sigura ca esti o mamica de toata isprava.Te pup cu dor si drag.

    • Loredana

      Si pentru mine a fost un timp tare frumos. Si imi lipsiți mult. Va duc dorul si va mulțumesc ca va gândiți asa frumos la mine. Va îmbrățișez!!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.