Ne comparăm mereu cu alții dar nu și cu cine trebuie

Este de ajuns o simplă plimbare, într-o zi frumoasă de vară, poate într-un parc, sau poate pe străzi pustii, fără o țintă anume, însoțit doar de gânduri deprimante, ca să ți se pară că alții au mai mult decât tine. Au mai mult timp liber decât tine, o mașină mai nouă și mai bună, haine mai frumoase, copii mai cuminți, relații mai fericite, motive să zâmbească mai mult. În realitate tu nu știi nimic despre cei care trec grăbiți pe lângă tine, dar crezi că au mai mult decât tine pentru că asta vezi.

Ne comparăm mereu cu alții, cu ceea ce au, cu ceea ce sunt, cu ceea ce aleg, cu ceea ce pierd, iar dacă ni se pare că noi ieșim pe minus, suferim și trăim cu impresia că ei au o viață mai frumoasă.
Gândim că ceea ce ne lipsește ne-ar putea aduce fericirea. Gândim că dacă am avea mai mult din una sau din alta, viața ni s-ar schimba. Însă scăpăm din vedere un lucru. întotdeauna vor exista oameni care vor avea mai mult decât noi, așa cum vor exista și oameni care vor avea mai puțin decât noi. Așa cum noi tânjim după ce are cel/cea despre care credem că are totul, altcineva tânjește după tot ce avem noi deja.

Permanenta comparație cu ceilalți, cu cei care au sau sunt mai mult decât noi, pe care o facem cu toții, măcar o dată în viață, pe cât este de naturală și umană, pe atât este de absurdă. Și asta pentru că suntem unici. Nu există doi oameni la fel, așa cum nu există două amprente la fel. Cum să mă compar cu cineva care este diferit de mine? Cineva care are alte idealuri în viață, altă viziune, alte dorințe, alte aptitudini și atitudini, alte talente, altă vocație, alte experiențe de viață, alte idei despre sacrificiu, compromis, valori. Cum să mă compar cu cineva care nu provine din același mediu, nu a avut același potențial, același scenariu de viață, nu a simțit ca mine, nu a ales ca mine?
Nu spun că nu putem avea toți totul. Spun că nu le vom obține la fel de greu sau de ușor și poate nici în aceeași ordine. Și mai spun că în realitate poate nici nu ne dorim totul, ci doar ce ne face fericiți și ce ni se potrivește stilului nostru de viață. Și mai spun că nu suntem dispuși, cu toții, să facem sacrificii și /sau compromisuri așa cum, poate, au făcut cei care, aparent, sunt poziționați mai bine decât noi.

Singura comparație sănătoasă și eficientă, pe care ar trebui să o facem, este cea cu noi înșine. Aceasta e singura comparație veritabilă. Unde eram ieri și unde sunt azi? Cât de aproape sunt de scopul meu? Ce mă împiedică să evoluez? Cât și ce am învățat din parcursul meu de până acum?
Singurul gând care ar trebui să ne bântuie când ne uităm în gradina vecinului, ar trebui să fie “aș putea avea toate acestea, dar numai dacă mi le-aş dori”. Și nu la modul că “strugurii sunt acri” ci la modul că, fiind diferiți, ne dorim lucruri diferite. Aparent ați zice că nu-i așa, că toți ne dorim sănătate, iubire, bunăstare, siguranță, o viață lungă, frumoasă și fără griji. Da, dar nu oricum, nu cu oricine, nu oriunde.

4 Comments

  1. Poate ca atat la nivel personal, cat si la nivel de grup, comparatiile cu cei din jur ajuta individul, respectiv grupul, sa evolueze si sa descopere si sa dezvolte noi capacitati de auto depasire.

    • Loredana

      Atâta vreme cât comparațiile sunt constructive, acesta e un lucru bun. Dar lucrurile nu stau așa decât pentru scurt timp și nu întotdeauna.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.