Nevoia de terapie este încă foarte controversată în România. Atâta iți trebuie să îi recomanzi cuiva terapia că se și gândește că l-ai făcut nebun. E drept, s-au mai clarificat lucrurile în ceea ce privește diferența între psiholog și psihiatru, dar încă mai sunt oameni care cred că terapia este pentru cei bolnavi mintal. Iar alții cred că terapia este o mare prostie și că nimeni nu te poate vindeca doar cu vorbe, e nevoie de medicamente. Doar ele dețin această putere, restul e o păcăleală.
Nu cred că există persoană care de-a lungul vieții să nu fi avut măcar o dată nevoie de terapie. Sunt momente grele pe care le-am depăși mai ușor dacă am beneficia de suport psihologic. Dar pentru că reticența e încă mare, bugetul mic și cu greu găsești un psiholog realmente bun, cei mai mulți preferă să nu ia în calcul terapia. Pentru aceia care își doresc terapia, dar din varii motive nu pot apela la ea, recomand scrisul. Da, pur și simplu scrisul. Există deja numeroase studii care au dovedit puterea terapeutică a scrisului. Și nu doar pentru sănătatea psihică ci și pentru cea fizică.
Scrisul te ajută să îți menții gândirea ageră, să faci conexiuni rapide, să te exprimi cu mai multă ușurință. Te eliberează te stres, te ajută să te descarci emoțional, să externalizezi emoții care te macină și care ți-ar face rău dacă nu le-ai exterioriza. Scrisul te ajută să temperezi tensiunile, să te eliberezi de emoțiile puternice, pozitive sau negative.
Când ți se întâmplă ceva extraordinar ești atât de fericit încât ai vrea să povestești tuturor. Scrisul iți oferă această ocazie, să așterni pe hârtie ceea ce simți și să păstrezi peste vreme.
Scrisul te ajută să depășești mai ușor o traumă, să să te vindeci mai repede.
Ba mai mult, scrisul ajută și sistemul imunitar. Înăbușirea și reprimarea emoțiilor duce întotdeauna la tot felul de afecțiuni. În schimb, scrisul emoțional, despre evenimente care te marchează, te ajută să le depășești mult mai ușor.
Mai mult, recitirea gândurilor, după o vreme ne ajută să ne amintim că am trecut prin perioade dificile și am supraviețuit, iar asta nu face altceva decât să ne crească stima de sine, să ne ofere un exemplu clar că putem depăși o situație grea.
A scrie despre ceea ce simți, ce te apasă, ce nu-ti dă pace este ca și când ai face o confesiune unui “prieten” dispus să te asculte mereu și să nu te critice niciodată. Sigur că izolarea nu este bună și nu vă recomand să aveți numai astfel de “prieteni”.
Vă recomand să începeți să scrieți atunci când vă aflați într-un impas, despre orice vă vine. Nu trebuie să aveți o coerență la început, scrieți pur și simplu. Veți vedea că gândurile dau năvală și dacă la început par fără fond, în scurt timp vor prinde sens. Vor apărea și conexiunile și întrebările retorice de care aveți nevoie.
20 de minute de scris pe zi sunt pură terapie. Vă poftesc să încercați, măcar experimental. Vă garantez că merită!
