5 ani, 2 fete și-o altă acasă

Mulți își amintesc iarna din 2012. După un decembrie superb cu soare și temperaturi de primăvară, pe la sfârșitul lui ianuarie, mai exact 20 ianuarie, a inceput să cadă câte un fulg și a tot căzut până când s-au făcut troiene ca în povești. În toiul iernii cât mai iarnă, iubitul meu m-a cerut de la ai mei, așa cum se cer fetele. Nu cred că l-am mai văzut pe tata vreodată așa emoționat, repeta aceeași frază fără să realizeze și ținea sticla de vin la sub braț când trebuia să o deschidă de fapt.
A urmat apoi alergătura cu actele. Înotăm efectiv prin zăpada de pe trotuare și iubitul meu, încă, imi spunea că nici nu m-am măritat și uite prin ce casne trebuie să trec. Imi amintesc că la starea civilă, doamnele de acolo, 3 la număr, cam de vârsta bunicii mele, se întreceau în povești despre perioada în care s-au căsătorit ele, asta după ce ne-au intrebat ce ne-a venit să ne căsătorim pe așa o vreme. Ele ziceau că e săptămana oarbă și când te ia, nu mai scapi. Nu știau că el, viitorul soț, sau victimă, cum ar zice unii, urma să plece din țară curând și de asta ne grăbeam, altfel am fi făcut vara, când e canicula în toi, nu pe troiene. Dar, cum zice omul meu, nu puteam aștepta până în vara, pusesem gheara pe el și nu puteam să-l las să-mi scape.
Ziua căsătoriei a fost superbă. Am avut o rochie în care m-am simțit ca o prințesă și care acum, când realizez ce talie de viespe am pierdut, imi smulge lacrimi. A fost soare si călduț, deși era inca foarte iarnă. Am fost noi și ai noștri, a fost intim și discret.
Ne-am căsătorit de Dragobete nu pentru că așa am vrut ci pentru că așa s-a nimerit. Mai interesant este că eu visasem cu mulți ani in urma data de 24 încercuită in calendar, fără să mă gândesc că anunță ceva atât de important.
Au trecut 5 ani de atunci, ca gândul. Daca nu ar fi Eva mereu in ochii mei, atât de mare (curând face 4 ani), aș crede că am gresit numărătoarea.
Dar nu, iată-ne 5 ani mai tarziu, foarte departe de casă, cu două fete superbe și multumiți de ce am realizat. Am avut momente minunate, momente bune dar și momente mai putin bune, însă cred că despre asta este căsătoria. La bine și la greu, nu?
Mi-aș fi dorit totuși să avem 5 ani de căsătorie, 2 fete superbe dar eu să nu fiu cu 5 ani mai bătrână. Mai înțeleaptă da, dar nu mai bătrână
Mi-ar fi mai plăcut ca acest acasă al nostru, unde ne este bine, să nu fie atât de departe de locurile unde am crescut, de țara noastră.
Mi-ar fi plăcut ca fetele noastre să crească cu bunici, nu să ii vadă doar vara.
Dar sunt fericită că ne avem unii pe alții, că suntem sănătoși și putem număra mai departe anii de înțelepciune care vor venii.

Nu, nu te iubește oricum

În urma articolului de zilele trecute, un cititor mi-a atras atenția că promovez autosuficiența și cumva, din articolul meu, reiese că cine te iubește, te iubește oricum. Pentru că nu vreau să fiu greșit înțeleasă, am să aduc niște precizări, deși cred că o parte le-am expus deja în articolul despre iubirea necondiționată aici.

couple-654897_1280

Nu, chiar nu cred că cine te iubește, te iubește oricum, așa cum nu cred nici că iubirea ar fi oarbă. Poate doar indragosteala, dar iubirea nu. Ea vede tot și simte tot, însă alege să ierte ce este de iertat.
Nu cred că cineva te iubește oricum, așa cum nu cred în dragostea necondiționată.
Nu cred că cineva te iubește indiferent de felul în care te porți cu el. Nu cred că în numele iubirii poți trece cu vederea orice comportament. Nu cred că trebuie să tolerăm violența fizică, verbală sau emoțională sub pretextul că îl iubim sau ne iubește.
Nu cred că cineva te iubește indiferent de felul în care arăți și aici nu mă refer la kilograme ci la felul în care ai grijă de tine sau te neglijezi. Nu cred că femeile ar trebui să arate bine doar până se căsătoresc, apoi sa-si tundă parul, să pună niște kilograme pe ele, să miroasă a ceapă călită și să renunțe la cochetărie. Nicidecum! Vreau să cred că femeile sunt femei pentru că le place lor în primul rând, nu pentru că așa le place bărbaților lor. Bărbații iubesc femeile tocmai pentru feminitatea lor.

Nu cred că cineva te iubește și dacă il minți, și dacă ești infidel, și dacă nu te mai implici în relație, și dacă nu-i mai arăți ca iți pasă, și dacă nu mai faci lucruri pentru el sau pur și simplu daca se vede ca nu-ti mai doresti relația. Cred că relațiile trebuie întreținute, nu lăsate să supraviețuiască doar. Dar, așa cum am mai spus, nu cred că trebuie să faci nimic din ceea ce nu simți să faci pentru că doar așa te iubește celălalt.

Nu, chiar nu cred că dragostea rezistă oricum, indiferent de șocurile încasate. Așa cum nu cred că dacă ești cu cineva acel cineva iți aparține și așa va rămâne toată viața.
Cred că relația de dragoste dintre doi oameni este precum o casa, dacă nu o îngrijești, nu o aerisește, nu lași lumina să intre în ea, nu ai grijă să o repari atunci când apare o defecțiune, cu siguranță nu va arăta prea bine și nici nu va rezista prea mult. Cu alte cuvinte, pentru relații trebuie să mai și muncim.
Însă nu cred în lucrurile făcute la recomandarea altora dacă noi nu ni le dorim, nu credem în ele sau nu simțim să le facem.

Nu mai căutați fericirea acolo unde ați pierdut-o

Intrăm în relații plini de speranță, visând că ne vom găsi sau întreține fericirea. Ne îndrăgostim, suntem cu capul în nori și ne imaginăm că în felul acesta va decurge viața noastră, de acum înainte. În jurul nostru miroase a fericire. Însă după ce îndrăgosteala se duce și ar trebui să trecem la nivelul următor, lucrurile pot lua o altă turnură.

Poate pentru că nu suntem pregătiți pentru mai mult decât pentru ceea ce tocmai s-a terminat.
Poate pentru că nu concepem că relațiile sunt și altceva, nu doar lapte și miere.
Poate pentru că încă nu suntem suficient de maturi să gestionam problemele care pot apărea.
Poate pentru că descoperim că, de fapt, nu avem în comun ceea ce ne trebuie pentru un drum mai departe.
Sau poate pentru că iubim diferit, sau, pur și simplu, nu suntem unul pentru celălalt.

Și atunci suntem nevoiți să ne luăm la revedere, să rămânem cu amintirile frumoase și să mergem mai departe. Separat! Ideal așa ar fi, însă suntem oameni, avem slăbiciuni și, uneori, ne este imposibil să ne detașăm și să vedem din afară cât de clar este că s-a terminat.
Ne încăpățânăm să reluam firul relației, din nou și din nou, pentru a realiza unde am greșit și cum am putea repara. Întoarcem relația pe toate părțile, încercăm să o resuscităm și refuzăm să acceptăm prezentul.
Suntem chinuiți de “cum ar fi fost dacă…”, iar acest gând nu ne dă pace, ne dă speranțe, ne facem iluzii.

Nu acceptăm că nu vom mai regăsi fericirea în locul în care am pierdut-o. Am vrea să fie posibil să o luăm de la capăt, să dispară tot ce-a fost urât și prost, să ne purtăm altfel, să avem alte reacții, să fim altfel. Însă asta este imposibil. Chiar de-am avea șansa să retrăim totul, nu știu dacă am schimba ceva. Și asta pentru că suntem dispuși să ne schimbăm comportamentul abia după ce am pierdut relația.
Însă fericirea nu mai este de mult acolo, așa că perseverenta cu care o căutăm nu va da roade.

O cautam și sperăm, poate pentru că ne este teamă. Teamă că s-a dus, că asta a fost și am ratat-o. Ne e teamă că alta nu va mai veni.
Dar fericirea e în noi, nu în relații, nu în cei de lângă noi. Data viitoare, în relațiile ce vor veni, putem fi și mai fericiți. E alegerea noastră! Fie alegem să batem pasul pe loc, răscolind printre amintiri după bucăți de fericire, fie alegem să adunăm ce-a fost frumos în relație, și să mergem mai departe. Cu demnitate și speranța că data viitoare vom greși mai puțin, vom fi mai înțelepți, mai atenți, mai pregătiți, sau mai potriviți.

In rolul de amantă

Multe femei ajung la un moment dat în rolul de amantă pentru barbatul iubit.  Unele habar nu au că domnul care le face asiduu curte este foarte însurat,  altele se fac că nu știu,  iar altele știu prea bine dar nu le deranjează, încă.

Despre cele care știu, as vrea să vă vorbesc. De ce ar accepta o femeie locul al doilea în viața unui barbat?  De ce ar accepta să se mulțumească cu jumătate când poate avea totul, în altă parte? De ce s-ar mulțumi cu frânturi de timp din partea lui?

Din mai multe motive. Unele femei nu-şi doresc o relație serioasă care să le afecteze libertarea mult prețuită. Așa că acceptă să fie amantele cuiva care are deja o relație serioasă.  În felul acesta nu se va pune niciodată problema de căsătorie sau copii. Domnul are deja în altă parte statutul de familist. În felul acesta, rolul de amantă oferă și libertate și o relație, însă o relație doar pentru distracții.  Fără prea multă implicare,  fără asumarea de responsabilități.

Apoi sunt femeile care își doresc o relație dar sunt indisponibile emoțional. Deși aparent doresc să se implice, în realitate nu sunt pregătite.  Așa că își vor alege, în mod inconștient, bărbați care nu sunt disponibili în totalitate. Unei femei indisponibile emoțional îi este frică să se implice, de teamă că va suferi. Acesta este cel mai întâlnit motiv de indisponibilitate și are la bază o rană nevindecată, din trecut. Când rana se va inchide, și femeia va fi pregătită să iubească din nou, această relație nu o va mai mulțumi și se va orienta către un bărbat liber.

Urmează femeile ce au o rană emoțională în urma unei despărțiri de un barbat ce le-a părăsit pentru o altă femeie. În acest caz, femeile speră să fie amante pentru scurt timp și apoi să ocupe rolul principal. Să fie cele alese. În felul acesta se vor simți importante pentru cineva, sperând ca această alegere să șteargă,  sau măcar să estompeze, durerea de a fi fost părăsite pentru o altă femeie. Bineînțeles că acest raționament nu este unul conștient.

Sunt și femei care, din cauza sechelele emoționale din copilărie,  consideră că pentru a trăi iubirea adevărată trebuie să suferi la început.  Să plătești un preț pentru care apoi vei fi recompensată.  Rolul de amantă e prețul pe care sunt dispuse sa-l plătească pentru a deveni soții cu drept la fericire.  Însă aceasta este o iluzie,  nu există astfel de reguli sau garanții.

Și in cele din urmă sunt femeile care acceptă locul de amantă sperând ca acesta să fie unul temporar. Sunt îndrăgostite, naive și cred sincer în povestea domnului care se plange cât este de nefericit și de neiubit acasă. Sunt dispuse să accepte și să înțeleagă atât cât este necesar.  Pentru unele timpul e scurt,  pentru altele e mai lung, iar pentru cele mai multe, nu se sfârșește niciodată așteptarea.

Motive și motivații

Tabloul e simplu. Și clasic. O relație compromisă total. Nefericire de ambele părți. Amăgire doar de-o parte, a ei, în general. Din afară e limpede cum stau lucrurile. Din interior e ceva mai neclar, dar nu foarte. Respectul a dispărut de mult, obișnuita căreia îi spunem dragoste, încă ne mai ține împreună. Și nu doar atât.

Mai este și orgoliul, cum să renunț acum, după atâta trudă, după atâția ani. Cum să accept că m-am înșelat în tot acest timp? Că am ales greșit și am persistat în greșeală? Cum să recunosc că toți ceilalți aveau dreptate, când eu ma straduiam sa le demonstrez că se înșeală? As prefera să rămân în mocirlă decât să le dau satisfacția că au avut dreptate. Ce știu ei despre mine? Știu mai bine?

Si-apoi toate relațiile sunt cam la fel.  De ce să schimb pentru ceva la fel?  Toate ajung în același punct.  Sau nu? Și ceilalți au aceleași probleme,  poate chiar mai rău,  dar le ascund.  Pot face și eu asta. Oricum ascund multe de rușine, față de ceilalți.

Și cum să renunț la ceea ce-i al meu?  Sa-l ia alta?  Poate cea cu care mă tot înșeală.  De ce sa fie ea fericita lângă ce este pentru mine? Eu nu mai sunt, dar daca ea va fi? Hmmm, mai bine aștept să fiu eu fericita. Va veni și ziua aceea, el se va schimba.  Trebuie!  Cum să plec chiar acum, dacă de săptămâna viitoare redevine barbatul tandru și minunat de care mi-e foarte dor?

Dar cel mai tare mă roade gândul că as putea rămâne singura.  Daca el e sufletul meu pereche, marea mea dragoste. Dacă voi regreta? Dacă nimeni nu mă va mai iubi? Acum, de bine, de rau, sunt cu cineva.  Chiar dacă are o tona de defecte….cine nu are? Macar al meu are defecte acceptabile în comparație cu alții.

Apoi sunt toate planurile,  toate visele,  viitorul construit în detaliu în mintea mea. Nimic nu poate suferi modificări fără a mă afecta. Nu am timp să fiu afectata acum, am atâtea pe cap.  Poate mai târziu după ce mai scap de probleme. Teama de necunoscut ma determina să accept prezentul, chiar dacă nu asa cum mi l.am imaginat.  Oricum pare mai bun decât un viitor despre care nu știu nimic încă.

Mai în gluma, mai în serios, dincolo de tot sarcasmul, cam asta e în mintea și sufletul unei femei care rămâne intr.o relație consumata total.