Ce-mi place aici?

Asa cum am mai spus, sunt de aproape 4 ani aici si daca la început ma încurajam zilnic ca este ceva temporar, acum simt ca aici este acasa. Din păcate, deși nu mi-am dorit niciodată sa plec din țara, deși iubesc Romania si cred ca este de mii de ori mai frumoasa, deși nicăieri in lume nu miroase asa cum miroase seara in București, deși sunt departe de părinți, cu toate astea, simt ca aici e acasa. Habar n-am de ce. Poate e asa din cauza Evei, pentru ca, pentru ea, aici e acasa, sub cerul asta s-a născut, dar si din cauza ca aici ma regăsesc mai mult decât in Bucureștiul meu drag.
Sigur ca-mi lipsește agitația unui oraș mare, furnicarul uman de peste zi, mirosul noptilor de vara, mirosul teilor, amandinele si in general prăjiturile de acasa, micii, covrigii de la metrou, cărțile in frumoasa limba romană, parcurile pentru copii, si multe altele care nu-mi vin acum in minte. Țara mea e minunata, si spun des asta, chiar si aici, însă, o vorba tare adevarata spune ca-i păcat ca e locuita. Si pe alocuri chiar e păcat.

Pentru ca dincolo de aceste lucruri minunate dupa care suspin aici, tării mele ii lipsesc multe. Multe pe care le-am găsit aici si care îmi lipseau acasa. Pentru unele eram ironizata chiar. Cum ar fi parcările. Aici nu e nevoie sa te descurci pentru a parca, e nevoie sa parchezi doar pe un loc special amenajat. Apoi, traficul, nici in trafic nu trebuie sa fii șmecher si sa te descurci. E nevoie doar sa respecți regulile de circulație.
Am urat întotdeauna lipsa de reguli de acasa, unde cine știa sa se descurce, răzbătea, cine nu, nu.
Recunosc, nu stiu sa ma descurc, eu stiu sa respect reguli si poate sa spună alții ca sunt genul căruia ii mănâncă câinii din traista, eu tot o sa cred ca fara reguli, pe care sa le respectam cu toții, nu facem nimic.

Iată-ma aici, in patria regulilor, unde nu contează cat de șmecher esti cand ai gresit. Aici ma simt ca pestele in apa, nu trebuie sa-mi consum energia încercând sa fentez regulile, asa cum fac șmecherii.
Nemții au locuri de parcare pentru persoane cu handicap care chiar ramân libere si cand parcarea e full, au locuri pentru familie, pentru mama si copilul, pentru femei. Mda, locuri de parcare speciale pentru femei, care sunt de obicei mult mai aproape de intrarea in centrul comercial.
E drept ca mai nou si la noi au inceput sa apăra locurile de parcare, dar tragedie, sunt cu plata. Ca si aici. Diferența însă este ca aici chiar esti amendat destul de repede daca parchezi aiurea, acasa nu. Sau daca da, poți face scandal. Măcar atat.

Apoi respectul. Aici contează enorm sa fii politicos, sa ii respecti pe cei din jur pentru ca si tu esti respectat oriunde mergi, de la magazinul din colț pana la orice birou care se ocupa cu hârțogăraia. Acasa, in țara mea, daca esti bine crescut si bine intenționat, esti catalogat drept slab, in schimb, cu cat esti mai tupeist si mai obraznic, cu atat esti mai bine vazut, cica ai atitudine. Poate de aceea, eu, cu buna mea creștere eram tratată ca o copila naiva pe unde ma duceam. Inclusiv in magazine, unde deși nu ma cunoașteam cu vânzătoarele, eram tutuita. E destul de flatant sa ti se vorbească ca unei fetite, cand ai aproape 40 de ani, dar parca tine putin si de buna creștere a persoanei care ti se adresează, nu credeți?

Vremea este un alt plus. Cand am plecat, toți cunoscuții râdeau de mine ca ma mut aproape de polul nord, la frig si gheata, in nordul Germaniei. Probabil ca toți vorbeau din carti sau din bănuieli pentru ca nu este nici pe departe asa. Iernile sunt foarte blânde, cel mai frig a fost anul trecut, cateva zile, -10 grade. In rest maxima e undeva la -4, -5 grade. Rar ninge cu adevărat. Adica ninge des dar nu se depune mai mult de câțiva centimetrii si pana la pranz se topește total. Eva are sanie care zace in subsol. Speram in fiecare an sa o folosim.
Primavara si toamna sunt destul de ploioase, de aceea totul e verde tot timpul anului, inclusiv iarna. Iar verile sunt răcoroase-calde. Dar nu caniculare. Asa ca in timp ce acasa toată lumea se plânge de canicula, noi ne bucurăm de vara, la 25-30 de grade. Un vis.

Copiii sunt foarte acceptați aici. Oriunde mergi si ai mai mult de așteptat exista un colț de joaca pentru copii sau o măsuță cu carti si creioane de colorat. Inclusiv in multe magazine. Si la primărie, si la coafor. Bătrânii ii adora pe copii, ii privesc cu mult drag si mai, mai ca te-ar opri sa te întrebe ceva despre ei.
Acasa in schimb, am mers cu Eva cand avea 1 an si un pic, intr-o banca. Am întâmpinat cateva priviri ucigașe atat de la clienți cat si de la personalul băncii, pentru ca Eva este un copil activ care turuie ca o moara stricata continuu. Asa ca este foarte posibil sa fi deranjat. Aici nu am vazut niciodată asta, ca ar deranja, nici in privirea si nici in atitudinea oamenilor, care sunt mult mai relaxați in preajma copiilor.

Bănuiesc ca nu mai este necesar sa spun ca-mi place sistemul lor medical. E drept ca acest lucru este posibil pentru ca asigurarea costa o mica avere. Dar, ca si pacient, esti tratat impecabil, ti se vorbește cu respect, ti se explica tot ce urmează sa ti se faca si de ce trebuie sa ti se faca, ti se cânta in struna daca ai doleanțe. Daca vrei sa te trateze sau sa nu te trateze un anumit medic, este de ajuns doar sa spui.

Îmi place si ca pot trai relaxat, fara sa îmi feresc mereu geanta si portofelul de eventualii curioși. Deși acasa nu mi s-a întâmplat niciodată sa fiu jefuita, aici mi s-ai întâmplat lucruri imposibile. Cum ar fi sa uitam lucruri in diverse locuri si apoi sa le găsim. Asta da minune.

Aici inca exista multe posibilități sa înveți o meserie, nu toată lumea are studii universitare. La noi toată lumea, de la șofer la vânzătoare, are facultate. La noi este o rusine sa accepți orice job care nu se desfășoară la birou. Ba mai mult, uni tineri sunt încurajați de către părinți sa nu accepte joburi pe bani putini, ci sa rămână întreținuți cat mai mult.
Aici nu este nicio rusine sa muncești, orice. Nu toți copiii fac facultate, nici nu-si permit pentru ca e foarte scump. Sigur ca au si ei uscăturile lor, dar mulți tineri se bucura sa-si găsească ceva de lucru si nu visează numai la posturi de conducere si de tras chiulul pe bani mulți.

Mașinile de lux sau serie limitată le vezi la oamenii maturi sau chiar la cei trecuți demult de prima tinerețe. Nu prea am vazut baietei care abia si-au luat permisul la volanul unui bolid de lux. Întotdeauna m-am intrebat acasa, de unde își permite un tânăr pana in 25 de ani sa cumpere si sa întrețină o limuzina de lux.

Au foarte multă vegetație, multe păduri. Orașul in care locuim noi este inconjurat de păduri unde poți face drumeții cu bicicleta. Au drumuri pentru bicicleta peste tot si cam toată lumea are bicicleta pe care o folosește ca mijloc de transport pana la serviciu, nu doar pentru plimbare. Ceea ce e admirabil este ca bicicleta nu este mijlocul de transport al oamenilor fara posibilități, asa cum se crede inca la noi, ci oameni cu foarte multi bani merg la serviciu cu bicicleta. La noi esti de rasul unora daca nu esti in stare sa-ti cumperi o masina, sa te deplasezi.

Îmi mai plac târgurile de Crăciun care țin toată luna decembrie, vânătoarea de oua de Paste, împodobirea pomilor cu oua de Paste, grădinile zoologice si safari, parcurile de distracții, imensele outleturi, perioadele lungi de reduceri adevărate.

Normal ca sunt si lucruri care nu-mi plac aici ca doar nicăieri nu ploua cu miere. Despre ele va povestesc data viitoare.

Chiar vrem o țară ca afară?

Am tot auzit acest slogan, cum că am vrea o țară ca afară.  Chiar așa o fi?  Eu cred că ne dorim o țară așa cum credem noi că e afară, așa cum o vedem noi (fără să fi locuit acolo).  
Este o diferență enormă între a fi turist al unei țări și a fi locuitor. Intre a asculta povesti despre cum este afară și a locui acolo.
În vacanță habar n-ai cum își duc traiul locuitorii orașului în care tu visezi că ar fi minunat să trăiești.  Vezi doar partea frumoasă, distracția, relaxarea.
Ce înseamnă o țară ca afară mai exact?

Înseamnă că parcarea se plătește și că ești obligat să parchezi doar în locurile permise. În caz contrar ți se ridică mașina sau plătești amenda.
Înseamnă să fii civilizat, să nu consideri strada un mare coș de gunoi, unde poți arunca tot ce nu-ți mai trebuie din mașină sau de prin balcon.
Înseamnă să reciclezi cam tot și să plătești amenda in cazul în care nu o faci.
Înseamnă să ai card de sănătate și să nu te mai oripileazi de ceea ce va fi trecut acolo (cu sau fără card, suntem niște cobai).
Înseamnă că sistemul de sănătate e privat iar pretul asigurării e pe măsură. Iar fără asigurare costurile sunt astronomice.
Mai înseamnă și că, chiar dacă ești programat la o oră anume la medic, vei aștepta până iți vine randul, chiar și o oră.
Îmi amintesc cum vocifereaza oamenii în fața cabinetului medicului, acasă, sătui de așteptare, spunând mereu că afară e altfel. Iată că nu e.
Înseamnă să faci loc ambulantei, trăgând pe dreapta sau stânga, lăsând loc liber pe mijloc. Și mai înseamnă că nici un șmecher nu merge în spatele ambulantei, profitând de culoarul creat.
Înseamnă că nu poți lua și nici da (copiilor) medicamente după ureche, încercând să impresionezi farmacista cu o poveste dramatică, sperând să nu mai ceară rețetă.
Înseamnă să nu prea vezi mașini noi și scumpe deținute de tineri până în 30 de ani, chiar și mai bine.
Înseamnă amenzi usturătoare pentru greșelile din trafic, astfel încât să descurajeze șmecheria și băiețeala.
Înseamnă să nu mai suferi de snobism și să nu-ti mai fie rușine să cauți cel mai mic preț la produsul dorit. Însemnă să faci economie.
Înseamnă să nu te mai indatorezi pe viață la bancă pentru a fi proprietar. Afară, probabil 70% din oameni sunt chiriași toată viața.
Înseamnă să mergi mai mult cu bicicleta și mai puțin cu mașina.
Înseamnă să plătești toate dările către stat fără să cauți mijloace prin care să plătești mai puțin sau să nu plătești.
Înseamnă că poți scoate mobila din casă la o dată pe care o decide primăria. Asta dacă nu găsești singur un loc unde să o duci, dar nu pe stradă.

Atunci când declarăm că vrem o țară ca afară, ne gândim doar la drepturi și mai puțin sau deloc la obligatii. Ne gândim la salarii și pensii decente, la respect și siguranță. Însă pentru a primi toate acestea, înseamnă că trebuie să fim pregătiți să ne conformăm unor reguli și să onoram îndatoririle pe care le avem.
Asta nu știu dacă ne place, dar știu că ne place să primim. Probabil nu degeaba există și o zicală românească care spune ca atunci “când primești iți fată vaca, iar când trebuie să dai, iți moare vițelul”.
Așa că, mă întreb, chiar suntem pregătiți pentru o țară ca afară?