Ne comparăm mereu cu alții dar nu și cu cine trebuie

people-sitting-690317_1280Este de ajuns o simplă plimbare, într-o zi frumoasă de vară, poate într-un parc, sau poate pe străzi pustii, fără o țintă anume, însoțit doar de gânduri deprimante, ca să ți se pară că alții au mai mult decât tine. Au mai mult timp liber decât tine, o mașină mai nouă și mai bună, haine mai frumoase, copii mai cuminți, relații mai fericite, motive să zâmbească mai mult. În realitate nu știi nimic despre cei care trec grăbiți pe lângă tine, dar crezi că au mai mult decât tine pentru că asta vezi.

Ne comparăm mereu cu alții, cu ceea ce au, cu ceea ce sunt, cu ceea ce aleg, cu ceea ce pierd, iar dacă ni se pare că noi ieșim pe minus, suferim și trăim cu impresia că ei au o viață mai frumoasă.
Gândim că ceea ce ne lipsește ne-ar putea aduce fericirea. Gândim că dacă am avea mai mult din una sau din alta, viața ni s-ar schimba. Însă scăpăm din vedere un lucru, întotdeauna vor exista oameni care vor avea mai mult decât noi, așa cum vor exista oameni care vor avea mai puțin decât noi. Așa cum noi tânjim după ce are cel/cea despre care credem că are totul, altcineva tânjește după tot ce avem noi deja.

Permanenta comparație cu ceilalți, cu cei care au sau sunt mai mult decât noi, pe care o facem cu toții, măcar o dată în viață, pe cât este de naturală și umană, pe atât este de absurdă. Și asta pentru că suntem unici. Nu există doi oameni la fel, așa cum nu există două amprente digitale la fel. Cum să mă compar cu cineva care este diferit de mine? Cineva care are alte idealuri în viață, altă viziune, alte dorințe, alte aptitudini și atitudini, alte talente, altă vocație, alte experiențe de viață, alte idei despre sacrificiu, compromis, valori. Cum să mă compar cu cineva care nu provine din același mediu, nu a avut același potențial, același scenariu de viață, nu a simțit ca mine, nu a ales ca mine?
Nu spun că nu putem avea toți totul. Spun că nu le vom obține la fel de greu sau de ușor și poate nici în aceeași ordine. Și mai spun că în realitate poate nici nu ne dorim totul, ci doar ce ne face fericiți și ce ni se potrivește stilului nostru de viață. Și mai spun că nu suntem dispuși, cu toții, să facem sacrificii și /sau compromisuri așa cum, poate, au făcut cei care, aparent, sunt poziționați mai bine decât noi.

Singura comparație sănătoasă și eficientă, pe care ar trebui să o facem, este cea cu noi înșine. Aceasta e singura comparație veritabilă. Unde eram ieri și unde sunt azi? Cât de aproape sunt de scopul meu? Ce mă împiedică să evoluez? Cât și ce am învățat din parcursul meu de până acum?
Singurul gând care ar trebui să ne bântuie când ne uităm în gradina vecinului, ar trebui să fie “aș putea avea toate acestea, dar numai dacă mi le-aş dori”. Și nu la modul că “strugurii sunt acri” ci la modul că, fiind diferiți, ne dorim lucruri diferite. Aparent ați zice că nu-i așa, că toți ne dorim sănătate, iubire, bunăstare, siguranță, o viață lungă, frumoasă și fără griji. Da, dar nu oricum, nu cu oricine, nu oriunde.

Relațiile arată mai bine din exterior

heart-473923_640De câte ori nu ai întors capul, cu jind, după cuplurile care trec pe lângă tine, ținându-se de mână? De câte ori nu ți-ai invidiat colega, amica, vecina de la 6 pentru relația frumoasă pe care o are? Buchete de flori, concedii exotice, restaurante, cluburi, cadouri, mai ceva ca un vis. Iar tu, tot singură, tot nefericită. Apoi brusc afli că relația de vis, la care tu jinduiai, s-a terminat. Au divorțat, s-au despărțit, nu vor nici măcar să mai dea ochii unul cu celălalt. Un adevărat șoc, nu-i așa? Păi dacă și ei s-au despărțit, ce speranțe mai există in lumea relațiilor?

Dar nu este chiar așa. Niciodată, din afară, nu ai cum să știi ce este in interior. Știi doar ce vezi și ce te lasă ceilalți să vezi. Vezi ce nu ai, vezi ce-ți dorești. Nu vezi realitatea așa cum este. Nici nu ai cum. Din minim două motive.
1. Pentru că nu trăiești cu ei în casă, cum zice mama.
2. Pentru că nu ești tu implicată în relație ca să simți ce simt ei, de fapt, dincolo de aparențele pe care ceilalți le văd.

Relațiile sunt toate cam la fel. Sigur, vorbesc despre relațiile sănătoase nu despre cele în care există abuzuri, dependențe, obsesii etc. Toate cuplurile trec și prin momente dificile. Unii aleg să-şi rezolve lucrurile între 4 ochi, alții aleg să-şi spele rufele în public. Nimic nu este mai urât într-un cuplu decât să-ti ironizezi în public partenerul, incercand sa arăți cât de deșteaptă ești tu. Faptul că nu vezi asta la alte cupluri nu înseamnă că la ei curge doar lapte și miere, ci înseamnă că ei au ales să-si rezolve disensiunile în privat, nu la terasă cu prietenii.
Toate cuplurile au momente de cumpănă, chiar dacă tu nu le vezi și nici nu știi de ele.

Din exterior poate părea că un cuplu este perfect, că cei doi sunt doar fericiți. Însă tu doar asta vezi, pentru că asta iți lipsește. Nu există relații fără certuri, iar dacă există nu sunt longevive. Decât să eviți certurile mai bine înveți să te cerți fără să îți destabilizezi relația.
Nu există cupluri care nu fac compromisuri, dar cuplurile sănătoase au înțeles să facă doar acele compromisuri cu care pot trăi.
Nu există cupluri care o țin numai in relaxare și declarații.
Cuplurile care au o relație frumoasă nu au fost ofertate de divinitate cu așa o relație, în timp ce tu nu.
Aceste cupluri au muncit pentru ca relația lor să fie așa. Poate nu au muncit neapărat în relația asta, dar au muncit, cu siguranță, fiecare pentru propria dezvoltare personală.
Dar indiferent cât de perfect arată o relație, din afară, chiar și acea relație are zilele ei delicate.

Așa că data viitoare când te decizi să arunci ce ai tu, pentru că ți se pare capra vecinului mai grasă și mai arătoasă, amintește-ti că nicăieri nu curg cascade de miere. Cuplurile sudate, care au istorie și greutate, sunt acelea care n-au uitat ce i-a unit la început și încearcă încă să-şi facă relația frumoasă și longevivă.

Depresia postnatală nu este un moft și nici o invenție modernă

lonely-273629_640
La cât de ușor poți avea acum acces la informație, mi se pare absurd să arunci cu pietre fără o minimă documentare înainte. Nu am pretenția că îți voi furniza eu toate informațiile de care ai nevoie, dar măcar voi încerca să-ți fac cunoștință cu depresia, deși cred că nu ți-e total străin subiectul. Spun asta pentru că, conform statisticilor, 1 din 8 femei se confruntă cu această problemă.
Ca femeie care îți dorește copii, ar trebui să știi despre depresia postnatală, încă de când rămâi însărcinată. E foarte important să-i cunoști simptomele ca să o poți recunoaște. Pentru că depresia postnatală chiar există, nu este nici moft, nici invenție modernă așa cum este numită de mamele care o consideră un fleac, un răsfăț inventat de unele mămici. Nu vreau să aud că acum 30 de ani, femeile făceau o duzină de copiii și nu aveau depresie. Argumentul mi se pare absurd în condițiile în care nimeni nu știe ce simțeau femeile acelea, cum și-au crescut copiii și ce sechele au dezvoltat ei ca și adulți. Mai mult, atunci femeile nu aveau acces la informație. Acum toate mămicile navighează pe site-uri de parenting și își doresc să își crească copiii cât mai bine.

Am citit remarci teribile la adresa mamelor care suferă de depresie postnatală și au curajul să vorbească despre asta. Că nu ar merita să fie mame, că nu contează ce simt ele, că doar bebelușii contează, că doar cine are timp prea mult face depresie, că aceste mame nu-şi doresc copiii și câte și mai câte. Iar unele mame nu cred în depresii.
Sigur, nu mă aștept ca toată lumea să știe ce este o depresie, chiar dacă subiectul este mega mediatizat, dar mă aștept să te documentezi de bun simț înainte să emiți niște păreri, chiar și personale. Aceste păreri, binevoitoare, sunt unul dintre motivele pentru care mamele care se confruntă cu această problemă, deosebit de serioasă, nu apelează la psiholog. Doar ce au îndrăznit să deschidă gura și s-au trezit sub un morman de bolovani.

Nu toate femeile suferă de depresie după naștere, dar cele care suferă nu își iubesc copilul mai puțin. Nu și l-au dorit mai puțin și nici nu sunt mai puțin mame decât corul mamelor eroine. Nu vreau să ironizez pe nimeni. In viziunea mea, mama eroină este aceea care nu se plânge niciodată de nimic și ignora toate sentimentele “nepotrivite” pentru că copiii sunt minunați și doar despre asta “ai voie” să vorbești. Altfel nu ești o mamă bună. Credeți că cele care se plâng de cât de greu este, nu își consideră copiii minunați? Sau nu sunt mame bune? Sau nu consideră că merită efortul fiecare oră de nesomn? Sau credeți că sunt mame mai puțin bune pentru că recunosc că sunt oameni?
Mamele contează la fel de mult ca și bebelușii, imediat după naștere, asa că e foarte important ceea ce simt ele. De starea lor depinde și cantitatea și calitatea laptelui, asa că sa nu mai credeți că starea mamei nu contează. Starea mamei este deosebit de importantă pentru copil. Energia ei, gradul de odihnă, starea emoțională, relaxarea, toate sunt importante pentru bunăstarea bebelușului.

Trebuie să știi că depresia postnatală este o tulburare psihică ce poate apărea după nașterea unui copil, atât la proaspetele mame cât și la partenerii acestora. Dacă nu le credeți pe mamele care suferă de depresie, mă întreb ce credeți despre tați?
Depresia postnatală are ca principală cauză modificările hormonale apărute imediat după naștere. Dar mai sunt și alte cauze, un travaliu lung și o naștere dificilă, anumite probleme sau malformații ale bebelușului, istoric de depresie în familie sau în trecutul personal, lipsa susținerii afective și/sau emoționale din partea tatălui copilului sau a familiei, stres înainte și după naștere.

Cum arată depresia postnatală? Majoritatea femeilor se confruntă cu “baby blues” după naștere, o stare generală de tristețe, anxietate, oboseală, plâns din orice, sentimente de culpabilitate, senzația că nu va face față, că nu va fi o mamă bună. Însă această stare trece de la sine în câteva zile sau săptămâni.
Dacă această stare persistă, avem de-a face cu o depresie postnatală severă. Dar depresia poate să apară oricând în cursul primului an de viață al copilului și se manifestă prin tristețe, pierderea interesului pentru viață, tulburări ale apetitului alimentar, tulburări de somn, scăderea libidoului, dificultăți de concentrare, anxietate crescută, sentimente ambivalente sau negative față de copil, sentimente de vină pentru ceea ce simte, gânduri de sinucidere.
Atunci când depresia este severă, mama are nevoie de ajutor specializat. Studiile arată de după prima ședință de consiliere, starea mamei se îmbunătățește deja. Si desigur, ajutorul și susținerea partenerului de viață sunt deosebit de importante.

De aceea este foarte important să vorbiți despre ceea ce simțiți fără teama că veți fi judecate. Singurul lucru care ar trebui să conteze este să vă fie bine, vouă și bebelușului vostru, și nu ce cred despre voi mamele care consideră că este nepotrivit să ai aceste sentimente.

De ce nu supraviețuiesc relațiile pansament?

chives-796798_640După o relație de durată, importantă pentru tine, de obicei urmează o relație pansament, sau o relație de tranziție.
De ce se numesc așa?
Pentru că, în general, după relațiile care înseamnă ceva pentru tine, te simți rănită, decepționată, deziluzionată, suferi. Ai o rană, de trădare, poate. Durerea pierderii relației în care ai investit sentimente, timp, speranțe și vise se resimte ca o rană. O rană sufletească.
Pentru că încheierea unei relații importante presupune și schimbarea stilului de viață, acest fapt face lucrurile și mai dificile. Câtă vreme erai în relație, viața ta, timpul tău, planurile tale, totul avea legătură cu omul de lângă tine. Apoi totul dispare iar tu trebuie să umpli golul rămas cu altceva. Golul este prea mare și prea greu de umplut dintr-o dată. Așa că, conștient sau nu, cauți o altă relație. Fie pentru că gândești că cui pe cui se scoate. Fie pentru că vrei să te răzbuni. Fie pentru că nu suporți singurătatea. Fie pentru că întâlnești pe cineva care îți spune exact ce ai nevoie să auzi în perioada grea prin care treci. Fie pentru că pur și simplu se întâmplă.
Indiferent care îți sunt motivele, când începe noua relație, aceasta are toate șansele să devină o relație pansament. Nu întotdeauna, dar cel mai adesea.

De ce nu țin relațiile pansament?
Pentru că cumva, fără să realizezi, încerci să continui vechea relație din punctul în care s-a încheiat.
Pentru că emoțional, tu ești încă în vechea relație.
Pentru că aștepți răspunsurile și reacțiile cu care erai obișnuită.
Pentru că e mult prea devreme să nu faci comparații între fostul și actualul partener.
Pentru că, destul de des, defectele actualului îl pun într-o lumină favorabilă pe fostul partener, de care ești încă atașată.
Pentru că după relațiile importante, lungi sau care au însemnat ceva pentru tine, ar trebui să urmeze o perioadă în care să-ți clarifici unde a fost greșeala ta, să ți-o asumi și să lucrezi cu tine pentru relații mai bune, pe viitor.
Pentru că atunci când nu ești total desprinsă, încă mai speri într-o împăcare, fapt ce te face indisponibilă emoțional pentru noua relație.

Relația pansament vine ca o ploaie rece într-o zi caniculară de vară. Este gura de aer proaspăt care îți arată că se poate. Că există viața și după despărțire. Este relația care îți amintește că viața poate fi foarte frumoasă, că altcineva te poate vedea cum ești de fapt. Este relația care îți poate aminti cine ești, care te învață din nou să mergi singură, să respiri singură, care îți amintește că n-ai nevoie de celălalt ca să trăiești frumos.
Este ca o anestezie care îți diminuează durea și iți mută centrul de interes. Este pansamentul pus peste o rană care, de multe ori, s-ar vindeca mai repede dacă ar fi lăsată descoperită.

Este și bună și rea în același timp. Cel mai corect este să fii sinceră atunci când începi o nouă relație și să spui că tocmai ce ai încheiat un capitol important pentru ca celălalt să știe că ai nevoie de timp ca să-ți revii. Iar tu să știi că aceste relații, de obicei, sunt de tranziție și rar ajung să se concretizeze în altceva. Asta ca să nu te expui unei noi suferințe.

40 de semne că te afli în relația nepotrivită

wrong-way-167535_6401. Dacă te întrebi dacă ești într-o relație nepotrivită.
2. Dacă încă mai aștepți ca el să se schimbe.
3. Dacă el așteaptă ca tu să te schimbi.
4. Dacă el nu crede în tine și în visele tale.
5. Dacă tu nu mai ai încredere în el.
6. Dacă ești mai des nefericită decât fericită.
7. Dacă valorile și credințele voastre sunt diferite.
8. Dacă numai tu depui eforturi pentru ca lucrurile să meargă.
9. Dacă el te rănește fizic sau emoțional.
10. Dacă te simți singură în momentele grele.
11. Dacă vă faceți des reproșuri din nimicuri.
12. Dacă el este mereu ocupat cu altceva și tu nu mai faci parte din prioritățile lui.
13. Dacă te înșeală.
14. Dacă ați început să vă mințiți unul pe celălalt.
15. Dacă caută compania prietenilor mai degrabă decât compania ta.
16. Dacă nu mai aveți planuri de viitor.
17. Dacă te simți manipulată.
18. Dacă trăiești o iubire pe care trebuie să o păzești.
19. Dacă relația voastră este încă secretă, deși durează de ceva timp.
20. Daca aveți secrete unul față de celălalt.
21. Dacă trăiești mai mult în trecut decât în prezent.
22. Dacă nu decideți lucrurile împreună, ci decide numai el iar tu te conformezi.
23. Dacă nu te poți purta natural în prezența lui ci joci mereu un rol.
24. Daca nu mai este interesat să facă sex cu tine.
25. Dacă te critică și te ironizează constant chiar și în glumă.
26. Dacă îți vede mai degrabă defectele decât calitățile.
27. Dacă nu-ți place femeia în care te-ai transformat.
28. Dacă te întrebi ce face și cum își petrece timpul când nu este cu tine.
29. Dacă nu vă petreceți concediile, evenimentele importante din viața voastră și sărbătorile împreună.
30. Dacă îți controlează relațiile cu prietenii și familia.
31. Dacă toată lumea e împotriva voastră și îți aduce argumente pe care tu nu le vezi.
32. Dacă el este mereu negativist și toxic.
33. Dacă v-ați despărțit și împăcat de prea multe ori.
34. Dacă în brațele lui nu te simți “acasă”.
35. Dacă te simți umilită.
36. Dacă te acuză de eșecurile și problemele lui.
37. Dacă ți-e frică de el și nu te simți în siguranță.
38. Dacă îți interzice dreptul la socializare, dezvoltare personală și educație.
39. Dacă nu te simți liberă să spui și să faci ceea ce îți dorești.
40. Dacă îi găsești mereu scuze pentru actiunile care te rănesc.