Care sunt etapele unei relații și de ce este bine să nu te grăbești

De câțiva ani buni cu toții avem impresia că timpul trece mult mai repede și că ne trăim viața pe repede înainte. Mai rău este că facem același lucru și cu dragostea și cu relațiile. Și pentru că numeroase studii arată că oamenii căsătoriți sunt mult mai fericiți decât cei aflați în relații de concubinaj, probabil asta ne face să consumăm rapid etapele firești ale unei relații sau sa nu așteptăm parcurgerea tuturor și sa ne căsătorim mai repede. Din păcate, la fel de repede ajungem și să divorțam. Motivele sunt diverse și întotdeauna personalizate. Însă cred că un motiv frecvent și comun multor cupluri este graba cu care au făcut pasul. Sigur că și boala lungă e moarte sigură, dar când vine vorba să transformăm o relație în căsătorie, ar trebui să fim siguri că facem pasul în cunoștință de cauză și nu mânați de stolul de fluturi care ne face să ne purtăm ca niște obsesiv compulsivi, așa cum se întâmplă când suntem îndrăgostiți.
stairs-704032_640

Etapa romantică, prima a unei relații, este în viziunea multora și cea mai frumoasă. Nu ți-e foame, nu ți-e somn, nu ai nevoie de nimic, doar de dragoste. Ea e aerul tău, scopul tău. Celălalt e minunat, extraordinar, deosebit, îndestulător, magic, nu are defecte, trăiești un vis. Aștepți cu nerăbdare fiecare răsărit pentru a-l reîntâlni și cu greu te despărți de el la finalul unei zile. Ești îndrăgostită până peste cap și asta e tot ce contează. Dragostea iți dă încredere, forță și aripi să zbori oriunde visezi. Acum observi doar ce aveți în comun și eviți să iei în seamă ce vă deosebește. Specialiștii spun că acest vis durează între 2 luni și 2 ani, apoi începe a doua etapă. Multe cupluri care consideră că si-au întâlnit mult așteptata pereche, din cauza a ceea ce simt în această etapă, decid să se căsătorească. Pe parcurs descoperă că s-au pripit și că omul ales nu e nici pe departe așa cum îl vedeau la început. Relația își vede de etapele sale și partenerii descoperă că s-au înșelat în privința alegerii făcute pentru că aceasta nu a fost una total conștientă.

Trezirea la realitate este etapa în care începi să vezi că sunteți diferiți totuși, că celălalt are și defecte, că nu cadeți întotdeauna de acord asupra tuturor aspectelor, că după atâta soare parcă se văd și niște nori la orizont. În realitate, te-ai trezit și acum vezi limpede cum este celălalt, cum este real nu cum l-ai împodobit tu cu toate calitățile pe care le-ai proiectat asupra lui.
E drept în această etapă nici unul dintre cei doi nu mai încearcă să îl impresioneze pe celălalt, care îi este familiar intre timp, și se prezintă așa cum este în realitate.
Așa cum probabil bănuiți această etapă e critică pentru relație. Puține sunt cuplurile care reușesc să depășească impasul și să nu mai vadă diferențele dintre ei ca fiind ceva rău. Este etapa în care fiecare caută să îi fie bine și nu e interesat de ce vrea celălalt. Atracția fizică s-a mai diminuat, pasiunea s-a mai domolit și ea și încet, încet se instalează stabilitatea, cea de-a treia etapă.

Stabilitatea este etapa în care accepți realitatea din fața ta. Accepți că sunteți diferiți iar acesta nu este neapărat un lucru rău, accepți că amândoi aveți defecte, accepți că uneori mai și plouă și apoi iese soarele. Accepți realitatea și alegi să construiești ceva cu omul din fața ta.
Abia atunci începe iubirea adevărată. Aceasta este etapa în care poți lua o decizie conștientă.

Iubirea adevărată este etapa în care, deși atracția fizica nu mai este la fel de puternică, cei doi își doresc să rămână împreună, să împartă bucuriile și obstacolele vieții de zi cu zi. Cuplul își dorește relația în ciuda diferențelor dintre ei și acceptă să trăiască cu defectele celuilalt. Este momentul în care îl iubești pe celălalt nu pentru că ai nevoie de el ci pur și simplu. Relația oferă acum stabilitate și siguranță cuplului, ceea ce este mult mai durabil și mai intens decât frumoasa nebunie de la început.

Dă-i ocazia să fie infidel

heartsickness-428103_640
Absurd, nu? Cum să-ți dorești ca partenerul să-ți fie infidel? Și să-i mai dai și ocazia? Păi toată lumea se ferește de infidelitate ca leneșul de muncă și eu zic să îi dai ocazia să te însele? Nu,nu am luat-o razna, chiar cred asta. Păi cum ai putea să știi dacă e genul fidel sau infidel, când nu-i dai ocazia să se poarte natural?

Foarte multe femei petrec cât mai mult timp în compania iubitului pentru că le face plăcere dar și pentru că nu vor să-i dea acestuia ocazia să se uite după alte femei și să inițieze vreun soi de conversație care să ducă la o aventură. Pe principiul paza bună trece primejdia rea, își însoțesc partenerul oriunde, mai ales în locuri de unde ar putea să apară pericole.
Intră în panică și dacă aud de o bere cu băieții. La petreceri dansează numai cu el ca să-l țină ocupat (e drept că acest comportament este preponderent masculin, l-am văzut și auzit la mulți bărbați). Doresc să petreacă pauza de prânz cu partenerul pentru a fi sigure că acesta nu mănâncă în vreo companie plăcută, chiar și colegială. Il duc și/sau aduc de la serviciu/școală. Altfel spus, acesta e un comportament totalmente posesiv care îi oferă celuilalt un minim răgaz să respire singur. Altfel e ca și o umbră lângă el. Și totul doar din teama ca partenerul să nu devină infidel.

Însă partenerii nu devin infideli, ei sunt sau nu. Nu cred că bărbații sunt provocați de comportamentul partenerei să înșele. Infidelitatea este o alegere, poți să părăsești dacă nu a mai rămas nimic sau dacă nu mai este relatia de care ai nevoie. E mai cinstit așa decât să trădezi.

Revenind la ideea articolul, probabil în oala acoperită nu cad gunoaie, dar în iubire e mai bine să știi cât mai de devreme cum stai. La ce-ți folosește faptul că ai un partener fidel pentru că nu are ocazia să-ți fie infidel? Iar când spun ocazia nu îți sugerez să-i aduci dansatoare care ies din tortul aniversar, ci pur și simplu să îi lași libertatea să fie el însuși. Să îi dai ocazia să socializeze cu femei frumoase, cu femei despre care bănuiești că îl plac sau că fac parte din tiparul lui preferat (dacă are așa ceva). Altfel cum ai știi dacă îți este fidel pentru că te iubește sau pentru că este bine păzit?
Și apoi mai sunt și alte aspecte, când are timpul lui, unui bărbat i se face dor de tine, are libertatea de care are nevoie orice jumătate dintr-un cuplu și nu se simte sufocat, așa cum se întâmplă când tu vrei să trăiți în simbioză iar el are nevoie de o gură de aer proaspăt.
Cine știe, s-ar putea să descoperi că poți dormi liniștită noaptea, sau că a venit timpul pentru schimbare. Oricare dintre variante e mai bună decât cea de acum. Tu nu crezi?

Oamenii realiști sunt mai fericiți în relații

Visăm la sufleul pereche încă de mici. Visăm că el ne va aduce fericirea supremă, deși habar nu avem ce este aia. Dar o așteptăm. Visăm la prințul potrivit, chiar dacă nu știm exact ce căutăm. Dar ne amăgim că il vom recunoaște pentru că așa sunt sufletele pereche, se recunosc. Mare parte din vină, pentru aceste credințe, o au poveștile, romanele siropoase, poeziile și filmele de dragoste. Toate inspirate din nevoile oamenilor, pentru că avem nevoie să credem în povești. Avem nevoie să credem că poveștile pot deveni realitate. Dar în același timp avem nevoie să știm și că poveștile se construiesc din vieți reale, cu zile bune și mai puțin bune, cu defecte și slăbiciuni, cu obstacole și provocări, cu griji și probleme, cu tot ce presupune viața reală, nu doar cu lapte și miere.

Cât suntem copii toate sunt bune și frumoase, ne vedem prințese și știm că într-o zi ne vom întâlni prințul și vom face o nuntă ca în povești. Mai departe, cum va arăta viața noastă de familie nu știm, pentru că nici în povești nu ni se spune.
Apoi, creștem și ne lovim de realitate. Întâlnim bărbați care nu au legătură cu prinții din povești pentru că așteptările noastre nu sunt realiste. Și nici noi nu suntem chiar prințese.
Așa se face că mai mult suferim decât să trăim mult așteptata mare dragoste. Sau, mai rău, rămânem blocate în prima relație, sperând că vom reuși să o transformăm în marea dragoste și pe el in suflet pereche. Și încercăm din răsputeri pentru că știm că altfel nu se poate, decât cu suflete pereche.
people-184185_640

Se pare că felul în care ne gândim la dragoste și potențialii parteneri, ne influențează calitatea relațiilor viitoare. Cercetătorii de la universitatea din Toronto afirmă că persoanele care cred că relațiile în care există iubire adevărată sunt numai lapte și miere, sunt mult mai dezamăgiți decât oamenii realiști, care știu că orice relație se construiește din bune și rele. Oamenii cu așteptări nerealiste au tendința să creadă că adevărata jumătate iți este suflet pereche, îți citește gândurile, te surprinde mereu plăcut și te iubește indiferent ce-ar fi. Tocmai din acest motiv, viața lor amoroasă devine un lung șir de încercări și căutări ale partenerului aproape perfect.

La polul opus, oamenii realiști știu că nu există nici parteneri perfecți și nici relații perfecte, că nu există o singură mare iubire ci că fiecare iubire e mare în felul ei. Nu căuta sufletul pereche și chiar dacă cred în așa ceva nu se cramponează dacă nu-l găsesc. Cred mai degrabă că împreună cu partenerul potrivit pot construi compatibilitatea care sa-i transforme în suflete pereche.

Pastile de slăbit care ucid

Acum câțiva ani am cunoscut o fata care avea probleme cu greutatea. O fată excepțională, foarte deșteaptă, cu un râs molipsitor atunci când nu se lasă răpusă de depresia cu care se lupta. Ce o oprea să râdă mai mult și să se bucure de viață? Faptul că, credea ea, viața ar fi mult mai frumoasă dacă ar fi fost slabă. Asta a determinat-o să-mi spună, într-o zi, că ar da orice să arate ca mine, că sigur ar avea o relație si ar fi fericită. Da, eu eram fericita dar nu pentru că eram slabă sau pentru ca aş fi avut o relație, ci din cu totul alte motive.
Credința ei iratională m-a făcut să mă întreb cine spune că fetele slabe sunt mai fericite și că au relații de cuplu satisfăcătoare?
Cine spune că un trup slab și sexi este întotdeauna compatibil cu fericirea? Cine oferă aceste garanții?
Există numeroase studii care contrazic faptul că fericirea are legătură cu cât ești de slab.

Din nefericire media asta promovează, fete slabe care se laudă cu viața lor socială activă, cu numeroșii lor prinți curtenirori, care povestesc că ele trăiesc bine mersi cu două căpșuni, o foaie de salată și trei ore la sală.

Din păcate, faptul că suntem falși, superficiali și disperați să pozăm în ceea ce nu suntem, creează impresia eronată că cine e slab nu duce lipsă de relații și de iubire.
Asta cred foarte multe fete care ar da orice pentru a fi slabe, chiar și viața. Totul pentru un trup perfect. Și pentru că trăim vremuri în care vrem ca totul să se întâmple ieri, vânzătorii de iluzii profită de naivitatea noastră. Pastilele de slăbit sunt cel mai bun exemplu în acest caz. Se pare că mulți oameni, în special femeile, cred că o pastilă are puteri magice, să te scape de coșmarul kilogramelor în plus dar și să te tonifieze.

nutrient-additives-505124_640

Așa a crezut și Eloise Parry, tânăra de doar 21 de ani, care nici măcar nu avea probleme reale cu greutatea. Aceasta a decedat după ce a luat o supradoză de pastile de slabit care, se pare, conțineau o substanță chimică foarte puternică, dinitrophenol (DNP). Și din nefericire nu este un caz singular.

Specialiștii în nutriție ne avertizează că toate pastilele de slăbit au efecte secundare și nu pot reduce masa corporală decât cu maxim 10%. Ligya Alexandrescu, lector universitar și consultant în nutriție atrage atenția că multe dintre medicamentele de slăbit de pe internet conțin sibutramină, o substanță care a fost oficial interzisă. Sibutramina inhibă apetitul dar are efecte secundare urâte, dependență, tulburări de metabolism, insomnie, tahicardie, atacuri de panica, depresie, tendințe suicidare. Nutritioniştii prescriau 5-15 mg de sibutramină, până să fie interzisă, dar în pastile de slăbit se află o cantitate de 80-200 mg. Diferența e uriașă! Nu degeaba se moare pe capete.

Un studiu realizat în 2010 de către compania Pfizer arată că 62% dintre medicamentele de slăbit de pe internet sunt false sau sub standardele admise.
Aceasta ne obligă să fim mult mai atenți și să nu mai cumpărăm iluzii care ne pot costa viața. Cel mai sănătos este să consultăm un medic nutriționist dacă ne decidem să slăbim mai mult și să nu mai credem în povești cu pastile care fac treaba în locul nostru. Iar mai important de atât este să știm că fericirea nu are nici o legătură cu felul în care arătăm ci mai mult cu felul în care ne acceptăm.

Acomodarea la grădiniță, întâi părintele și apoi copilul

Avem două săptămâni de când, deja, e mai bine. Am crescut timpul în care rămâne singură la o oră și, deja, plânge mai puțin. De săptămâna aceasta creștem la o oră și jumătate.
Ce anume s-a schimbat?
Pe lângă faptul că, din spusele educatoarei, a început să înțeleagă ce i se spune, și a început să aibă încredere în ea, noutatea este că m-am schimbat eu. Sunt mult mai relaxată și liniștită iar Eva a simțit asta.
Recunosc că, la început nu mi-a plăcut educatoarea, nu știu de ce. Nu aveam nici un motiv. Însă nu e prima dată când nu-mi place cineva la început pentru ca mai apoi să dezvoltăm o frumoasă prietenie. Câțiva din prietenii mei, care mi-au fost antipatici la început, pot confirma acest lucru. Poate pentru că sunt mai precaută în privința oamenilor.
Sunt convinsă că Eva simțea acest lucru, așa cum acum simte că am încredere în educatoare și plec liniștită că o știu pe mâini bune.

Probabil mare parte din încordarea mea era legată și de faptul că nu o mai lăsasem niciodată în grija nimănui și nu aveam control asupra a ceea ce se întâmpla în lipsa mea. Sigur, Eva vorbește mult și bine și știam că mi-ar fi spus dacă se întâmpla ceva nepotrivit acolo.
Acum ea reacționează mult mai bine, deși încă mai plânge ceva timp după ce plec, apoi se liniștește și se joacă. Încă nu mănâncă gustarea de fructe, dar știu că va veni și asta cu timpul.

childrens-drawings-716340_1280
Dupa experiența avută cu acomodarea Evei, ceea ce pot să vă spun este că e foarte important să mergeți la o grădiniță care vă place și care vă inspiră încredere. Este esențial să aveți inima deschisă,fără rețineți, să o faceți cu tot sufletul. Chiar dacă vă rețineți lacrimile, copilul vă simte.
La început aveam lacrimi în ochi când o lăsăm pe Eva și un mare gol în stomac, apoi reușeam să mă abțin și să plâng afară iar in cele din urmă eram într-o stare confuză. Începusem să am încredere să o las dar nu mă simțeam confortabil ca eu să fiu liniștită în timp ce ea rămâne plângând. Mă gândeam că nu sunt o mamă bună dacă o las acolo cu inima deschisă și că, cumva, ar trebui să arăt mai multă compasiune.

Nu trebuie să fie privată, grădinițele de stat sunt excelente, se întâmplă aceleași lucruri minunate în ambele părți. Singura diferență este că la privat sunt mai putini copii. Aici toate sunt private. Intr-o grupă cred că sunt în jur de 10-15 copii.

Nu alegeți grădinița în funcție de activitățile de acolo, excepție face cazul în care vă doriți o grădiniță cu predare într-o limbă străină. Nu am considerat niciodată că primordial, în grădiniță, este ce învață copilul, academic vorbind. Cred că mai important este să socializeze și să învețe să se descurce fără părinte. Număratul, culorile, povesti și poezii o pot învăța și eu acasă și nu cred că asta ar trebui să conteze în alegerea grădiniței potrivite.

Vârsta, pentru o acomodare mai bună, nu este foarte relevantă. Ceea ce am observat eu, însă, este că cu cât e mai mic copilul, cu atât e mai bine. Dar poate acest lucru e valabil numai dacă trăiți intr-o altă țară și copilul nu cunoaște limba respectivă încă.
Acomodarea ar trebui să se facă treptat și prin colaborare, voi vă știți cel mai bine copilul și simțiți când e pregătit pentru o nouă etapă, etapă pentru care trebuie să fiți și voi pregătiți.

Copilul va fi și mai lipicios și va avea nevoie, acasă, de și mai mult timp cu părintele. Eva își cere doza de dragoste în fiecare zi când ajungem acasă. Vrea să stea câteva minute bune în brațe la mami.

Nu trebuie să vă simțiți vinovați pentru pasul făcut. Recunosc că eu m-am simțit vinovată o vreme pentru că ea trebuie să treacă prin asta dar m-am gândit că dacă întrerup nu va fi mai bine mai târziu. Și oricum la un moment dat va trebui să treacă prin asta. Nu cred în mitul că înțelege mai bine când e mai mare, dimpotrivă cred că înțelege pierderea mai bine și îi este și mai greu.

Încercați să nu introduceți alte schimbări în viața copilului, cum ar fi frați noi, domiciliu noi, persoane noi care să facă parte din rutina zilnică a copilului.

Asigurați-l mereu că îl iubiți, explicați-i că știți că îi este greu dar fiecare membru al familiei pleacă dimineața și vă veți întâlni cu toții după amiază. Dați-i un reper pentru momentul în care veți reveni, după masa de prânz, după somn etc. Chiar dacă sunt mici înțeleg foarte bine. Și nu îi mințiți niciodată, că veniți în cutare moment dacă știți că nu este așa.

Până se acomodează nu strică să îl lăsați să meargă la grădiniță cu o jucărie de acasă. Eva petrece zilnic câteva minute bune să-şi aleagă o jucărie. Noi o folosim și ca metodă de distragere a atenției când trage de timp dimineața. Atunci o întreb cu cine vrea să meargă, dintre jucării, la grădi. In mediul acela străin și nou, nu strică să aibă alături ceva familiar, o jucărie de acasă.

Dar voi? La voi cum a fost? Ce metode de acomodare au avut succes la voi?