Dacă banii nu aduc fericirea înseamnă că nu sunt cheltuiți cum trebuie

Toată lumea a auzit că banii nu aduc fericirea și că altele contează în viață. Se mai aude și că banii nu pot cumpăra iubirea, iar în viața doar iubirea contează.
Sigur, în sensul acesta (de piață) iubirea nu poate fi cumpărată cu bani, efectiv, dar poate fi întreținută. Altfel de ce s-ar mai spune că dragostea trece prin stomac? Câte cupluri rezistă în condiții de criză financiară? Și cât timp? Neajunsurile, grijile, datoriile ajung să clatine și cele mai solide relații? De ce, dacă banii nu sunt importanți?
Iubirea nu are nevoie de un cont bancar gras dar are nevoie de mici atenții care s-o întrețină. Iubirea are nevoie și de fapte, nu doar de vorbe, iar multe dintre fapte au nevoie de bani ca să ia naștere. Fie că vorbim de o banală cafea, de o vacanță sau de un cadou costisitor. Oare câți dintre cei care susțin că banii nu aduc fericirea, mai cred acest lucru când nu-si permit să “cumpere” sănătatea cuiva drag?

Cercetătorii au descoperit că banii nu aduc fericirea, atunci când nu sunt cheltuiți pe ce trebuie.
Sunt oameni care nu știu ce să facă cu banii atunci când îi au. Ii aruncă în stânga și în dreapta pe ceea ce cred că le-ar aduce fericire. In general pe haine, mașini, distracții de moment. Când banii se termină, aproape toți declară că banii nu i-au făcut mai fericiți. Probabil pentru că s-au limitat la a-i cheltui pe construirea unei imagini care să atragă invidia celorlalți. Au afișat o viață nouă, opulentă, demnă de invidiat. Cel puțin teoretic. În fapt, dacă acest stil de viață nu le-a adus fericirea, e clar că nu aceasta era calea.

Banii se pot cheltui și pe altceva. Pe momente frumoase, de exemplu. Pe vacanțe în locuri minunate, de unde rămâi cu amintiri și senzații pe care nu le vei pierde niciodată. Pe cadouri pentru cei dragi, pe jucării pentru copii, pe alimente pentru cei înfometați, pe haine pentru cei înfrigurați.
Cu banii putem face și altora bucurii, nu doar nouă. Putem salva sau schimba viața noastră sau a cuiva drag.
Fie că ne place sau nu, banii (atâția cât să nu ne fure somnul) ne asigură supraviețuirea și ne fac viața mai ușoară și mai frumoasă. Și ne aduc și fericirea, cu condiția să-i aruncăm pe ce trebuie, atât pentru noi cât și pentru cei dragi.

Oferă ceea ce aștepți să primești

Atunci când relațiile ajung într-un impas, cei doi protagoniști se acuză reciproc, se plâng de relație, de celălalt, de ceea ce au pierdut. Fiecare pretinde că nu primește ceea ce așteaptă sau că nu mai primește ce primea. Atenție, respect, dragoste, fidelitate, înțelegere, admirație etc.
Acesta este momentul în care cărțile sunt date pe față și fiecare așteaptă de la celălalt să facă ceva, să schimbe ceva, să întindă o mână, să găsească o magie prin care să rezolve tot, să însănătoșească relația. Și uneori nimic nu se întâmplă iar relația se răcește și mai mult. Pentru că fiecare așteptă ca celălalt să facă ceva.

Însă în loc să așteptăm, am putea începe să facem noi ceva. Să oferim ce așteptăm. Să oferim respect, dacă asta ne lipsește. Să oferim atenție dacă ne simțim neglijați. Să oferim iubire dacă ne simțim neiubiti. Celălalt ne ajută întotdeauna. Ne spune exact ce ii lipsește, de asta toate acuzațiile. În spatele fiecarei acuzații se ascunde o dorință. E de ajuns să ascultăm.

Însă de multe ori, suntem atenți doar la noi. Ne dorim să reușim să ne spunem oful, să fim auziti când ne strigăm durerea.
Suntem atât de canalizați pe noi, sperând să obținem ce ne dorim, încât asurzim subit când vorbește celălalt. Eventual suntem atenți să ne construim o apărare, nicidecum să construim o barcă de salvare în care să încăpem amândoi.

Suntem centrați pe ceea ce ne dorim și uităm că stă chiar în puterea noastră să obținem, dăruind.
Nu, nu așteptând de la celălalt, nu suferind că lamentările nu ne-au fost luate în seamă.
Nu spun să ne resemnăm, nu asta spun.
Spun să nu așteptăm de la celălalt, spun să facem noi primul pas, să oferim căldură, înțelegere, dragoste.
Să încercăm să ne purtăm așa cum am vrea să se poarte celălalt.
Aproape niciodată acest comportament nu rămâne nerăsplătit. Ca prin farmec, aproape întotdeauna, primim ceea ce am cerut. Pentru că iubirea atrage iubire. Iar acest lucru este valabil pentru ambii parteneri.

Cum am ajuns să port roșu

Niciodată nu am putut purta ruj roșu. Ba mi se părea că e prea strident, ba că-mi evidențiază defectele. Mă uitam după el, îl testam, mă imaginam purtându-l, dar când trebuia să-l pun pe buze, mi se părea imposibil. Rămâneam în faza de vizualizare.

Apoi am început să-l port și pe buze dar numai în casă, iar dacă cumva îmi aruncam un ochi în oglindă, mi se părea că arăt ridicol. Că e prea strident, că se vede, că mă văd. Asta era de fapt, dar atunci nu știam. Rujul roșu mă făcea vizibilă, iar eu aș fi făcut orice ca să evit asta. Mi se părea că dacă mă văd, mă văd toată, cu defecte cu tot. Și cum eram nemulțumită de mine, alegeam să fiu invizibilă.

Apoi a fost o vreme când mi-am luat inima în dinți și am decis să port roșu pe buze, nu doar nude. Însă n-am putut să trec pragul ușii, sau cel mult am ajuns cu el până la mașină, apoi l-am șters. Pur și simplu nu puteam să-l port. Știam că este acolo, parcă mă ardea. Așa că am renunțat la idee.
Până de curând.

De câteva luni pot purta roșu pe buze. Îl pot purta acasă, dar mai ales afară. Sigur, mi s-a părut strident în prima zi, apoi altceva, apoi interesant, apoi fascinant, apoi am înțeles că rujul roșu se asortează cu încrederea. Cu încrederea în tine. Fără încredere, fără mulțumire de sine, fără acceptare și împăcare (în legătură cu felul în care arăți) nu poți purta roșu.
Cred că acesta este un accesoriu pe care îl poți purta cu lejeritate atunci când te accepți așa cum ești, când nu te mai ascunzi, când ai încredere în tine. Iar rujul roșu nu se demodează niciodată.

Chiar vrem o țară ca afară?

Am tot auzit acest slogan, cum că am vrea o țară ca afară.  Chiar așa o fi?  Eu cred că ne dorim o țară așa cum credem noi că e afară, așa cum o vedem noi (fără să fi locuit acolo).  
Este o diferență enormă între a fi turist al unei țări și a fi locuitor. Intre a asculta povesti despre cum este afară și a locui acolo.
În vacanță habar n-ai cum își duc traiul locuitorii orașului în care tu visezi că ar fi minunat să trăiești.  Vezi doar partea frumoasă, distracția, relaxarea.
Ce înseamnă o țară ca afară mai exact?

Înseamnă că parcarea se plătește și că ești obligat să parchezi doar în locurile permise. În caz contrar ți se ridică mașina sau plătești amenda.
Înseamnă să fii civilizat, să nu consideri strada un mare coș de gunoi, unde poți arunca tot ce nu-ți mai trebuie din mașină sau de prin balcon.
Înseamnă să reciclezi cam tot și să plătești amenda in cazul în care nu o faci.
Înseamnă să ai card de sănătate și să nu te mai oripileazi de ceea ce va fi trecut acolo (cu sau fără card, suntem niște cobai).
Înseamnă că sistemul de sănătate e privat iar pretul asigurării e pe măsură. Iar fără asigurare costurile sunt astronomice.
Mai înseamnă și că, chiar dacă ești programat la o oră anume la medic, vei aștepta până iți vine randul, chiar și o oră.
Îmi amintesc cum vocifereaza oamenii în fața cabinetului medicului, acasă, sătui de așteptare, spunând mereu că afară e altfel. Iată că nu e.
Înseamnă să faci loc ambulantei, trăgând pe dreapta sau stânga, lăsând loc liber pe mijloc. Și mai înseamnă că nici un șmecher nu merge în spatele ambulantei, profitând de culoarul creat.
Înseamnă că nu poți lua și nici da (copiilor) medicamente după ureche, încercând să impresionezi farmacista cu o poveste dramatică, sperând să nu mai ceară rețetă.
Înseamnă să nu prea vezi mașini noi și scumpe deținute de tineri până în 30 de ani, chiar și mai bine.
Înseamnă amenzi usturătoare pentru greșelile din trafic, astfel încât să descurajeze șmecheria și băiețeala.
Înseamnă să nu mai suferi de snobism și să nu-ti mai fie rușine să cauți cel mai mic preț la produsul dorit. Însemnă să faci economie.
Înseamnă să nu te mai indatorezi pe viață la bancă pentru a fi proprietar. Afară, probabil 70% din oameni sunt chiriași toată viața.
Înseamnă să mergi mai mult cu bicicleta și mai puțin cu mașina.
Înseamnă să plătești toate dările către stat fără să cauți mijloace prin care să plătești mai puțin sau să nu plătești.
Înseamnă că poți scoate mobila din casă la o dată pe care o decide primăria. Asta dacă nu găsești singur un loc unde să o duci, dar nu pe stradă.

Atunci când declarăm că vrem o țară ca afară, ne gândim doar la drepturi și mai puțin sau deloc la obligatii. Ne gândim la salarii și pensii decente, la respect și siguranță. Însă pentru a primi toate acestea, înseamnă că trebuie să fim pregătiți să ne conformăm unor reguli și să onoram îndatoririle pe care le avem.
Asta nu știu dacă ne place, dar știu că ne place să primim. Probabil nu degeaba există și o zicală românească care spune ca atunci “când primești iți fată vaca, iar când trebuie să dai, iți moare vițelul”.
Așa că, mă întreb, chiar suntem pregătiți pentru o țară ca afară?

Cea mai deprimantă zi?

Azi, cea de-a treia zi de luni a lui ianuarie, a fost cea mai deprimantă zi din an. Deși știu acest lucru de câțiva ani, mereu uit. În ultimii ani, de când o am pe Eva, am uitat și mai tare.  Însă ceea ce știu clar este că nu am fost niciodată deprimată în ziua declarată deprimantă.

Cred că ianuarie este o lună deprimantă, nu o zi anume din lună.  Și asta doar pentru că este iarnă, iar din punctul meu de vedere, iarna ar fi minunată dacă s-ar termina în decembrie.  După sărbători, iarna nu mai este frumoasă, din punctul meu de vedere.  Ci doar rece si interminabilă.

Însă indiferent de anotimp sau de faptul că tocmai au trecut sărbătorile, viața poate fi frumoasă, cu condiția să fii mulțumit cu ce ai. Încă de când eram mică, mama îmi spunea să mă mulțumesc cu ceea ce am. Am crescut și am învățat din cărțile motivaționale să nu mă mulțumesc niciodată cu ceea ce am, să vreau mereu mai mult și mai mult.  Apoi, după ce am început să am ceea ce-mi doream și să văd că bucuria nu durează prea mult și îmi doresc altceva, și altceva,  am înțeles că aceasta este o chestiune de marketing. Să ne dorim să fim mai buni, să producem mai mult,  să fim mai eficienți, dar nu doar pentru noi ci și pentru societatea în care trăim și pentru profitul celor care,  din umbră, decid totul în lumea în care ne place să credem că suntem liberi.

Așa că m-am întors la a mă mulțimi cu ceea ce am. Cred că aceasta este cheia pentru o viață lipsită de deprimare.  Să fii mulțumit cu ceea ce ai. Indiferent cât de puțin ar fi,  uneori este enorm în comparație cu cât au unii. Cred că dacă ești nemulțumit cu ceea ce ai,  vei fi deprimat în orice zi a anului, în orice lună,  nu doar atunci când spun cercetătorii. Așa că eu nu cred în zile presetate pentru a fi deprimante. Voi credeți?