Să ne certăm sau nu?

Am cunoscut câteva cupluri care se lăudau că nu se ceartă niciodată, că totul merge uns intre ei. Erau invidiați evident, cred că eu eram singura sceptica. Și singura care nu s-a înșelat pentru că, deși s-au căsătorit, intr-un final s-au despărțit.

Cred că am mai spus-o, eu nu cred in cuplurile care nu se ceartă. Acesta nu este întotdeauna un indicator bun. Fie nu le pasă de direcția în care merge relația și nu-si mai răcesc gura, fie evita cu orice preț conflictele pentru că nu știu a le gestiona, fie sunt dependenți de deciziile celuilalt și nu sunt dispuși sa-si asume propriile decizii, fie sunt atât de îndrăgostiți încât nu sesizează diferențele de opinii, încă.

Cum spuneam, oricare ar fi motivele pentru care unii dintre noi evita ceartă, acesta nu este un lucru bun, neapărat. Cearta nu este un monstru care distruge relații, așa cum se crede. Dacă știi cum sa te cerți, evident. Cearta înseamnă un conflict de idei. Înseamnă că avem păreri diferite, viziuni diferite asupra unor lucruri.
Eu consider că este imposibil să nu ne certam în cuplu. Cearta înseamnă evoluție, înseamnă ieșirea din zona de confort. Celălalt are “ocazia” să ne vadă in ipostaze mai puțin plăcute, observă cât de dispuși suntem să negociem, să ascultam, să comunicam, să cedam. Dacă totul e lapte și miere, pentru că preferam să ascundem sub preș aspectele asupra cărora ar fi posibil să nu ne înțelegem, asta nu ne face relația să dureze mai mult. E imposibil să gândim la fel, să acționăm la fel, să ne potrivim perfect in toate. Venim din medii diferite în care am învățat cum să comunicam, cum să ne manifestam supărările, frustrările, nemulțumirile, cum să ne expunem punctul de vedere. Și sigur ca fiecare dintre noi consideram ca reacțiile noastre sunt cele bune, ca stilul nostru e mai bun. Chiar dacă, in timp, realizam că parcă nici stilul celuilalt nu-i de lepădat, la început suntem destul de inflexibili.

Sigur ca dacă certurile sunt foarte explozive și fiecare spune ce-i trece prin cap, jignește, își urmărește doar interesul cu orice preț, nu ascultă argumentele celuilalt, nu-i pasă de sentimentele celuilalt si păstrează ranchiuna, nici așa nu vom ajunge prea departe. Cearta e buna in cuplu, cu condiția să nu uităm subiectul discuției, să nu ne lăsăm luați de val, să nu spunem ceea ce n-am vrea să auzim. Scopul ei nu este sa il ranesti pe celălalt folosind cuvintele și nici sa ne impunem punctul de vedere oricum at fi. Sigur că trebuie sa fim sinceri dar contează enorm ce și cum spunem. Și pe ce ton.

Multe reviste pentru femei ne învață cum să evitam certurile. Nu cred că trebuie să te gândești prea mult pentru a realiza că evitarea certurilor nu este ceva ce poți controla la nesfârșit. Cuvintele nespuse care rămân acolo, undeva, nemulțumirile, neajunsurile care devin frustrări se vor aduna și, la un moment dat, din nimic, totul va țâșni la suprafață cu o viteza uluitoare. Este imposibil să ne reprimam lucrurile pentru multa vreme. Ori ne îmbolnăvesc, ori ies singure la iveala.

Dragostea nu este de ajuns

Stiu ca sunt mulți care ma contrazic,  însă părerea mea este că dragostea nu este de ajuns pentru ca o relație să supraviețuiască.  Altfel de ce oameni care se iubesc încă,  ajung să se despartă? Altfel de ce dragostea nu-i face pe oameni să treacă cu bine peste toate obstacolele vieții in doi?

Ne căsătorim din dragoste,  majoritatea dintre noi. Cu toate acestea marea majoritate divorțează.  Refuz să cred ca iubirea s-a pierdut in toate cazurile.  Ca cei doi au lăsat relația să ajungă aproape în faza de resuscitare.  Unele cupluri se despart deși încă se iubesc.  Însă in ciuda sentimentelor,  nu reușesc să se mai regăsească, , să mai vadă lucrurile la fel, să mai privească în aceeași direcție.  Viața curge cu tot felul de provocări.  Poți fi cu cineva de foarte mult timp și relația să meargă perfect,  apoi se poate întâmpla ceva, un eveniment traumatizant,  sau un eveniment fericit care să va schimbe total stilul de viață.  Nu toată lumea reacționează la fel și nu toată lumea reușește să se adapteze schimbărilor.

Și uite așa ajungi să vezi si o altă față a omului cu care trăiești de-o viață și pe care credeai că îl cunoști.  Se pare ca nu. Este posibil ca nici el să nu știe că poate fi și așa.  Ne cunoaștem așa de puțin încât putem fi surprinși de propriile reacții și comportamente.

Vrem sau nu vrem, banii ne influențează relațiile.  Lipsa lor sau prezenta in număr prea mare își pune amprenta asupra cuplului, mai devreme sau mai târziu.  Relația cu familia,  cu prietenii,  jobul,  toate acestea nu pot lupta cu dragostea iar dragostea să învingă.  Nu prea mult timp,  oricum.  Sigur ca ideal ar fi să știm cum stăm și cum sta celălalt la fiecare dintre aceste capitole,  însă lucrurile se schimbă permanent.

Ce putem face? Păi ideal ar fi să păstrăm dragostea,  să ne certăm fără să ne jignim și fără a spune lucruri pe care nu vrem să le auzim de la celălalt (nu cred în relațiile în care nu există ceartă), să nu renunțăm la visul cu care am pornit la drum în ziua in care am spus “da” și să nu punem punct până când nu suntem siguri că aceasta este unica soluție.

Așteptări și dezamăgiri

Dezamăgirile… amare, crude,  mai mici sau mai mari.  La unele te aștepți,  altele vin ca un val puternic care-ti taie răsuflarea.  Sunt oameni pentru care ai mutat munții cândva,  și care îți fac surprize neplăcute.  Și sunt oameni pentru care n-ai făcut mare lucru și ei ar muta munții pentru tine. Oameni care te surprind plăcut și alții care te surprind neplăcut. Ce s-a întâmplat?  Ce s-a schimbat?

În realitate mai nimic,  toți acești oameni sunt și azi la fel cum erau ieri.  Poate și tu ești la fel.  Așteptările sunt de vină.  Așteptările noastre de la ceilalți.  Întotdeauna am crezut că promisiunile sunt valabile pentru acum. Pentru ziua in care se fac. Habar n-ai dacă mâine viața iți va mai da ocazia să le onorezi.  Viața ne schimba,  vrem nu vrem. Așteptările sunt doar o sursă de dezamăgiri.  Aproape întotdeauna.  Însă nu oamenii ne dezamăgesc ci faptul că ei nu s-au mulat după așteptările noastre.  Dar cine spune că planurile noastre erau și ale lor.  Că si ei își doreau ce ne doream noi de la ei?

Si-apoi cu ce drept îi împovăram cu așteptările noastre?  Cu ce drept ii acuzam că ne-au dezamăgit? Cu ce drept le setam niște sarcini de care nici nu știu măcar,  de cele mai multe ori? Macar de le-am spune ce așteptăm de la ei iar ei ar răspunde sincer ce, cât și dacă pot face. In felul acesta, ei n-ar mai cara presiunea așteptărilor noastre și nici noi n-ar trebui să mai incasam dezamăgirile.  Ușor de zis, greu de făcut.  Suntem setați să avem așteptări.  Așa am fost crescuți și foarte greu vom reuși să schimbam ce știm de-o viață.

Cu și despre cuvinte

Ce instrument prețios.  Poți face atâtea folosindu-te de acest automatism căruia nu-i mai dam importanță.  Ne ajuta să cerem ce vrem, să înțelegem ce ni se cere. Să spunem ce ne doare și unde, să cerem leacuri pentru durere. Să ne vărsam furia și să aruncam cu supărările în stânga si-n dreapta.  Să scoatem afară ce ne apasă sufletul.  Să exprimăm frustrări,  bucurii,  nemulțumiri, speranțe,  vise, iluzii.

Cuvintele…pot face și rau si bine. Uneori o vorbă bună spusă cuiva este exact ce-i trebuia să meargă mai departe.  Alteori explicația potrivita ajuta pe cineva să treacă peste o durere, peste un impas. Să vadă lumea si dintr-un alt unghi. Însă folosim cuvintele și ca sa facem rau.  Spunem lucruri pe care nu le credem dar cu care știm că vom răni.  Cuvinte grele ce nu se mai pot șterge.  Rămân acolo, undeva intr-un loc nu foarte ascuns,  și dor la fel de mult ca la prima audiție.

Cuvinte rostite prea târziu sau prea devreme. Cu toții avem. Cuvinte nerostite dar înțelese atât de bine. Cuvinte rostite cu privirea,  citite in gesturi si-n tăcerea asurzitoare dintre doi oameni care au uitat că se iubesc.  Cuvinte scrise si citite de zeci de ori. Interpretate mereu diferit,  fara sa stii cat de aproape ai fost de adevăr.  Cuvinte spuse doar pentru a provoca reacții.  Adevăruri,  minciuni, nu sunt  niciodată doar cuvinte. Întotdeauna ascund ceva, un mesaj, un strigat de ajutor,  un semn de întrebare. Important este să deții codul corect,  altfel degeaba încerci să decodezi. Iar dacă decodezi corect , n-ai nicio garanție că celălalt va recunoaște că tocmai ai facut-o.

Cuvinte spuse la nervi,  cuvinte spuse la bucurie,  cuvinte dulci,  cuvinte amare. Oricum ar fi, cuvintele pot construi și pot dărâma o poveste de iubire,  o prietenie frumoasa,  încrederea,  speranța. Cuvinte ce odată spuse nu mai pot fi luate înapoi. Cuvinte ce pot însemna lumea întreagă și cuvinte ce nu fac doi bani.  Noi hotărâm ce spunem,  ce ascultam,  ce credem și ce facem cu cuvintele.

 

Marea lor, ce experiență!

Departe de casa, cu dor de mare și soare, dar și pentru puica noastră,  am decis să mergem la mare. Deși am fost și anul trecut,  tot ne-a șocat lipsa lor de pudoare.  Oameni goi amestecați printre cei cu ceva haine pe ei. Amestecați cu atâta naturalețe,  încât te întrebai dacă ai nimerit în locul potrivit.  Femei,  bărbați,  tineri sau mai puțin tineri,  familii cu copii, bunici cu nepoți.  Prea mult? Așa am zis și noi. Dar eram singurii atât de îngroziți de acolo. Noroc că avem un copil destul de mic încât să nu pună întrebări.  Încă!

Dincolo de șocul inițial,  care a durat puțin,  pentru că ne-am amintit de șocul de anul trecut,  ceea ce mi s-a părut foarte tare, este lipsa lor de complexe și inhibiții.  Indiferent de felul in care arătau,  își purtau corpul cu multa mândrie.  Se vedea clar din atitudinea lor că,  deși departe cu mult de dimensiunile ideale,  erau mulțumiți de felul în care arătau.  Femeile nu erau stresate că nu sunt anorexice, bărbații nu păreau afectați că nu sunt plini de pachetele.  Lipsiți de complexe, fără a încerca să ascundă nimic, dimpotrivă.

Plaja nu era un loc unde lumea merge sa etaleze ceva. Fiecare se simte bine în felul său,  se bucură de apa si de nisip, cam atât au. Aici plaja arăta cum arăta la noi acum 20 de ani, poate mai bine. O plaja sălbatică,  virgină,  fără nicio modificare.  Nu sunt șezlonguri,  singura muzica pe care o auzi o fac valurile și pescărușii.  Nu sunt baruri sau terase pe plajă.  Sunt câteva rulote cu rol de boutique, cu de toate.  Pe faleză, câteva terase care se pregăteau să închidă când soarele era încă pe cer, câteva magazine cu suveniruri. În continuare falezei este portul.  Portul este  foarte frumos. Merita vazut.

Una peste alta,  copilul s-a distrat de minune. Pentru noi a fost o experiență cel puțin interesanta. Am avut senzația ca m-am întors în timp, cumva.