De ce ne dor despărțirile?

V-ați întrebat vreodată de ce doare atât de tare o despărțire?  De ce avem impresia că totul s-a sfârșit, că nu vom reuși să depășim momentul, că altă iubire nu va mai veni? Studiile au arătat că după o despărțire organismul nostru secretă aceleași substanțe ca și în cazul durerii fizice de unde și concluzia că despărțirile dor.

Dar de ce dor? O explicație ar fi aceea ca, măcar unul dintre parteneri încă il iubește pe celălalt foarte mult.  Și cum să accepte ca s-a terminat? Ce să facă cu iubirea ce încă o nutrește,  cu visele, cu planurile?  Relațiile de dragoste dor când se încheie indiferent daca se întâmplă dupa 1 an sau dupa 10.  Dor oricum.  Se crede,  în mod eronat,  că relațiile scurte nu dor la fel de tare când se termina.  Însă atunci când începe o relație, incep sa prindă contur și visele romantice și planuri pe termen lung în doi. Când moare relația,  mor și visele și planurile. Și dacă totul se dărâmă,  visele dispar, planurile se anulează,  ce punem în loc?  Ce ne așteptă?  Un viitor despre care nu știm nimic.  Iar necunoscutul ne sperie. Chiar mai tare decât o relație nereușită.

O altă explicație oferită de către psihanalişti susține că despărțirea doare atât de tare pentru că de fapt rememorăm durerea resimțită la naștere,  momentul în care ne-am desprins din uterul mamei și durerea trăită la înțărcare, trăită dramatic. Pentru că alăptarea nu înseamnă doar hrană ci și dragoste. 
Despărțirea de persoana iubită ne forțează să rememorăm despărțirile importante din viața noastră.  Însă în același timp, aceleași despărțiri ne arată și că vom supraviețui.  Așa cum am facut-o de fiecare dată.

Apoi despărțirea doare și pentru că respingerea doare.  Atunci când o relație se încheie, de cele mai multe ori unul din parteneri nu îl mai vrea pe celălalt.  Nu-l mai place, nu-l mai dorește.  Il respinge, alegand pe altcineva in loc. Aceasta respingere doare fizic pentru că ne arată că nu suntem indispensabili,  că viața poate merge mai departe,  foarte normal,  și fără noi în decor.

Despre cum ne influențează felul in care alegem să reacționăm

Se spune că viața nu ne este influențată de ceea ce ni se întâmplă ci de felul in care reacționăm la ceea ce ni se întâmplă.  Desi stiu asta, cei mai multi dintre noi nu pot reacționa rațional întotdeauna.  Uneori alegem să ne enervam si sa ne pierdem cumpătul deși știm că peste o vreme vom râde de ceea ce cândva ni se părea catastrofal. Calitatea vieții depinde de alegerile noastre. De felul în care reacționăm la ceea ce viata ne oferă,  bun sau rău.  Dacă consideram că o problema este ceva rău,  vom gândi că trebuie sa găsim o metodă sa scapam de ea. De problemă. Si ne vom panica daca nu putem. Si ne vom consuma energia făcând greșeli. Însă dacă consideram problema apărută ca fiind o oportunitate, vom caută sa vedem modalitatile prin care o putem fructifica. Ne vom depăși limitele,  vom ieși din zona de comfort.

Sunt oameni simpli care nu au prea multe averi dar care se bucura de fiecare zi, cu bune si rele. Spun ca totul e de la Dumnezeu si trec cu încredere prin toate. Si sunt si oameni care au totul si nu se pot bucura de nimic pentru că  se streseza non stop. Poate ca ati fi tentați sa spuneți ca cei care se streseaza o fac pentru că au pentu ce si de ce, spre deosebire de cei care n.au. Eu as spune ca se streseaza pentru că asa aleg sa reacționeze la probleme. Dacă vedem o nenorocire in orice problema apărută si trăim o dramă de fiecare data când lucrurile nu ies cum am planuit, aceste alegeri ne vor afecta calitate vieții. Pentru că viața poate fi frumoasa daca tu decizi sa fie frumoasa.  Si invers,  normal.

Uneori trecem prin situații cu adevărat delicate însă de cele mai multe ori amplificam noi gravitatea unei situații.  Prin conotațiile pe care le dăm.  Foarte des suntem incapabili să ne detașam puțin ca sa vedem clar si realist lucrurile.  Asa cum le vede cineva din afară.  Pentru că atâta vreme cât trăim o dramă,  ne lipsește luciditatea de a găsi variante sănătoase de a ieși din impas.

Nu degeaba se spune ca dacă viata iti oferă lămâi,  n.ar strica să faci o limonada. Și apoi, cum am mai spus, nu exista nimic 100% rau  sau 100% bun. Asa că dacă viata nu ti.a pregătit un drum neted si drept,  ai putea sa te bucuri de peisaj printre serpentine.  Iar dacă iti păstrezi și cumpătul,  este absolut imposibil sa nu avansezi in viață.  Doar moartea e tragica in rest peste toate se poate trece.  Nimic nu este cu adevărat catastrofal.

 

Iubirea rezista doar în echilibru

Intr-o relație de iubire suntem trei. Noi, doi, si iubirea noastră.  Iar iubirea trebuie întreținută in permanenta,  altfel se rătăcește si nu mai găsește drumul înapoi.  Apoi moare.  De aceea este atât de important să nu încetăm niciodată să ne spunem dar și sa ne arătăm ca ne iubim.  Este greșit să crezi că celălalt știe că il iubești, si că nu are rost să consumam timp, bani si energie pentru dovezi de iubire.  In lipsa acestor dovezi ajungem sa ne pierdem cumva unul de altul. Iubirea se menține vie în permanență și e datoria noastră să o facem.

A invoca lipsa de timp este o scuza ce nu rămâne in picioare.  Si asta pentru că iubirea este ceea ce unește doi oameni înainte de toate.  In lipsa ei, totul se anulează. Si nu-ti trebuie timp pentru o vorbă buna, un compliment,  o surpriza,  o îmbrățișare,  un sărut,  o strângere de mână,  un umăr la nevoie. Toate acestea sunt dovezi de dragoste.  Apropie cuplul si-l tine împreună. Nu e nevoie să ne facem mereu cadouri materiale,  și timpul petrecut împreună este un cadou. Și mâncarea preferata,  și o vizita surpriza, și un bilețel de dragoste.

Însă ce facem atunci când numai unul dintre parteneri întreține iubirea? Nu pentru că celălalt nu ar mai iubi,  ci pentru că asa s-a obișnuit. Să fie curtat,  răsfățat,  iubit.  Pentru ca asa a început relația.  Si o vreme a continuat asa. Este adevărat că in cupluri se formează niște reguli tacite de funcționare dar pentru a înțelege mai bine ce simte cel care doar oferă,  ar trebui să ne gândim la un balansoar.  Dacă nu mai e nimeni care sa contrabalanseze in partea cealaltă, s.ar putea ca așteptarea să nu dureze la nesfârșit.

Sau ganditi – va la un rezervor plin de iubire. Plin, plin. Dar din care iei si iei pana când se golește pentru că nu ai mai pus la loc.  Cum să se încarce cu iubire partenerul tău, dacă tu nu-i oferi nimic la schimb.  Când tu nu mai pui nimic acolo de unde iei, la un moment dat nu vei mai avea ce să iei.  Este un cerc vicios.  Dacă nu oferi,  nu vei mai avea de unde primi.

In relație,  iubirea rezista doar în echilibru.  Doar daca oferă si unul si altul. Doar daca amândoi întrețin relația.  Pe rând,  când oferă unul, când oferă celălalt.  Iubirea nu poate rezista dacă oferă doar unul iar celălalt doar primește. Trebuie să existe un echilibru între a da și a primi,  altfel nimic nu poate funcționa.

Dacă e pentru tine, al tău va fi!

Vi s-a intamplat vreodată să găsiți un singur articol de îmbrăcăminte în raft,  exact mărimea potrivita si exact culoarea pe care o doreați?  Sau sa cautati ceva anume și sa-l găsiți unde nu vă așteptati? De parcă vă aștepta acolo.

Probabil ati mai auzit că atunci când ne dorim ceva,  întreg Universul lucrează pentru a ne oferi acel ceva. Sunt oameni care cred că pot primi tot ce-si doresc.  Și îi admir pentru determinarea cu care cred. Cred si eu ca e așa,  dar cred că depinde ce-ti dorești.  Dacă îți dorești ceva material,  sigur poate fi al tău,  pentru că depinde doar de tine. De efortul pe care esti dispus sa-l depui.  Însă când vine vorba despre oameni,  despre iubire,  lucrurile se schimbă.  Sau cel puțin așa cred eu. Nu poți cere cuiva să te vrea doar pentru că tu il vrei,  sau să te iubească pentru ca ești demn  de iubire si ai o gramada de calități.  Nu degeaba se spune că inimii nu-i poti comanda,  ea iubește pe cine vrea.

Eu cred că dacă cineva e pentru tine, atunci va fi. Dacă nu acum, altă dată,  dar va fi. Indiferent de cât timp trece si de câte schimbări apar in viețile voastre.  Iar dacă veți privi inapoi, veți vedea că fiecare schimbare a făcut parte din drumul ce trebuia să va aducă in punctul in care sunteți azi. Dacă cineva e pentru tine, va fi al tău chiar dacă acum vă aflați unul intr-un capat al lumii,  si altul in celălalt capăt.  Dacă e pentru tine, vă veți întâlni.  Si nu trebuie să faci nimic special ca sa te observe,  trebuie să fii tu. Poarta-te firesc,  natural,  nu caută să impresionezi sau să epatezi, nu e nevoie.  Dacă e al tău,  numai pe tine te vede oricum.  Ochii tăi i-au furat inima.

Dacă pune punct, nu te opune,  dacă e pentru tine, se va întoarce când va fi mai pregătit. Dacă nu se mai întoarce,  niciodată nu a fost al tău.  A fost doar în trecere prin viață ta. Nimic din ce ai fi făcut sau n-ai fi făcut,  ai fi spus sau n-ai fi spus,  nu l-ar fi oprit decât pentru o vreme.  Dacă nu era pentru tine, oricum pleca.  Pentru ca altcineva este pentru el.

De multe ori in viață rămânem fixați pe cineva in ciuda faptului că nu-i pentru noi. Si forțăm lucrurile.  Si se termină prost.  Pentru că se termină oricum,  dacă nu e pentru  tine.

Când e pentru tine, relația curge normal,  fără efort,  fără complicații.  Totul se leagă intr-un joc armonios cu reguli știute dinainte de amândoi.  E ca o muzica pe care o cântați împreună fără să fi repetat niciodată înainte.  Pur si simplu!

Ne credem superiori, dar oare suntem?

Ne place să ne credem mai buni decât alții.  Să ii judecam,  sa radem de ei în fața,  sau în spate. Ne credem superiori și ne batem cu pumnii in piept că noi am fi facut așa si așa.  Mult mai bine, în orice caz. Mult mai repede.  Ne pricepem la toate.  Mai ales la cuvinte.  Suntem primii care am arunca piatra considerându-ne fără pata,  fără păcat.  Sau oricum,  cu mai puține păcate,  sau mai mici.  Și toate justificabile.

Nu știu ce sau cine ne dă dreptul să îi condamnam pe ceilalți pentru faptele lor. Nu știu de ce suntem convinși că, intr-o situație in care nu ne-am aflat niciodată,  încă, noi am fi grozavi.  Ii privim cu superioritate pe cei aflați in dificultate si ne gândim ca își merita soarta pentru că sunt asa si asa. Sau ca era normal să fie pedepsiți pentru că au făcut aia si cealaltă.  Cine știe mai bine ca noi să dea lecții de morală?

Am devenit atât de superficiali încât ne interesează numai ambalajul omului cu care venim in contact.  Ce casa are, ce mașina,  ce îmbracă,  ce locuri frecventează,  cu cine. Suntem atât de grăbiți încât nu mai avem timp decât să împărțim etichete în stânga si-n dreapta.  Bogat,  sărac,  elegant,  branduit, fără gust, prost,  îngâmfat si tot asa. Iar eticheta vine la pachet si cu judecata potrivita.  Emisa de noi, evident.

Ne atrag doar aparentele si judecam numai după ele. Nu ne interesează motivația din spatele faptelor omului pe care il judecam.  Nu avem timp pentru explicații.  Avem timp doar sa judecam.  E mai simplu așa. Mai mult,  greșim gândindu-ne că și ceilalți ar trebui să fie ca noi, sau macar să acționeze ca noi. Suntem egocentristi, de la noi pleacă totul.  Dacă noua ne place,  ăsta e trenul.  Ar trebui să le placă si celorlalți.  Nu?  Uităm cât suntem de diferiți,  uitam căt suntem de speciali cu toții, uităm că avem aceleași drepturi.  Că suntem egali.  Cel care are nu ii este superior celui mai puțin norocos,  pentru că in viata lucrurile nu stau niciodată pe loc. Și dacă astăzi consideram că suntem in măsură să-i judecăm pe altii,  nu știu dacă mâine va mai fi la fel.